Incidentul s-a produs marți seară, cu puțin înainte de ora 23:00. O patrulă a Poliției Cantonale St. Gallen a observat un autoturism care se deplasa cu viteză foarte mare dinspre Sevelen către Haag, pe autostrada A13, relatează Poliția Cantonală din Elveția.
În zona unui șantier din apropiere de Buchs, unde limita de viteză este de 80 km/h, autoturismul a depășit mașina de poliție nemarcată. Agenții au pornit în urmărirea acestuia și i-au transmis șoferului să oprească, folosind mesajul „Stop Poliția” afișat pe un ecran multifuncțional.
Șoferul s-a conformat, iar polițiștii au efectuat un control. La volan se afla un român în vârstă de 18 ani, suspectat că a condus cu o viteză care depășea limita legală.
Mașina nu avea documente valabile și nici vinietă
În timpul verificărilor, polițiștii au descoperit și alte nereguli. Autoturismul nu avea un document de înmatriculare valabil și nici o vinietă de autostradă valabilă. Vehiculul a fost confiscat de autorități.
Tânărul de 18 ani urmează să fie denunțat Parchetului din cantonul St. Gallen. Polițiștii din cadrul unității de investigații SVG, sub coordonarea Parchetului Cantonal St. Gallen, continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate viteza cu care circula autoturismul.
Autoritățile elvețiene urmează să stabilească în cadrul anchetei dacă viteza înregistrată se încadrează într-o formă deosebit de gravă de încălcare a legislației rutiere.