Un român aflat în Franța a povestit pe rețelele sociale că a avut parte de o experiență pe care spune că nu a mai întâlnit-o în nicio altă țară. După ce a plătit 158 de euro pe noapte pentru cazare și a lăsat la sosire o garanție de 200 de euro, bărbatul susține că, în momentul în care s-a prezentat la recepție pentru check-out, a fost întrebat dacă dorește să facă singur curățenie în cameră sau să achite încă 65 de euro pentru acest serviciu.
"Nu știu dacă și vouă vi s-a întâmplat așa ceva. Când am ajuns aici, am intrat într-un hotel, era totul plătit - 158 de euro pe noapte. Mi-au spus să plătesc și un depozit de 200 de euro, ca să fie totul în regulă. Toate bune și frumoase. Când m-am dus să fac check-out, îmi spune o fată de acolo: «Vă faceți curățenie singur sau plătiți?». Deci cum să fac singur curățenie? E un hotel. Ce fac, mă apuc să scot cearșafurile, să le curăț, să le spăl? Am rămas mască, pentru că niciodată n-am întâlnit așa ceva. Mi-a zis că îi costă 65 de euro să facă curat. N-o să stau acum să scot cearșafurile și să fac eu curățenie. Eu am plătit până la urmă. Nu știu nici acum dacă mi-au returnat depozitul, dar vreau să spun că așa ceva n-am întâlnit în nicio țară pe unde am umblat. Depozit am mai întâlnit, dar să te pună să-ți faci curat după ce plătești 158 de euro pe cameră... Spune-mi de la început că mă costă mai mult, nu după aceea”, a spus românul.
Hotel sau aparthotel? Diferența pe care mulți turiști nu o cunosc
Povestea românului a fost însoțită de comentarii ale altor conaționali care susțin că astfel de situații sunt întâlnite destul de des în Franța, în special la aparthoteluri.
În realitate, există o diferență importantă între un hotel clasic și un aparthotel. Hotelurile tradiționale includ, în mod normal, serviciile de curățenie în tariful camerei. În schimb, aparthotelurile funcționează după un model apropiat de închirierea unui apartament mobilat: turiștii au la dispoziție o bucătărie, pot sta perioade mai lungi, iar unele servicii, inclusiv curățenia finală, pot fi opționale și facturate separat.
Mai multe lanțuri de aparthoteluri din Franța prevăd în condițiile de cazare că, pentru anumite sejururi, serviciul de curățenie de la finalul șederii nu este inclus în preț sau poate fi taxat suplimentar, iar la sosire se poate solicita și un depozit de garanție de până la 200 de euro.
În unele unități, turiștii trebuie doar să lase apartamentul într-o stare rezonabilă de ordine, să spele vasele și să golească frigiderul și coșurile de gunoi, în timp ce alte aparthoteluri oferă posibilitatea de a achita o taxă pentru curățenia completă la plecare. Taxe de 45-65 de euro pentru curățenia finală apar în mod explicit în condițiile unor aparthoteluri franceze.