Robert Negoiţă: „Faptul că PSD a ţinut în funcţie un om până a plecat în cătuşe e mult mai grav decât înţeleg mulţi”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă, primar al Sectorului 3, spune că faptul că PSD a ţinut în funcţie un om până a plecat în cătuşe de acolo este o chestiune mult mai gravă decât înţeleg mulţi din partid și că după plecarea lui Dragnea a fost o schimbare, dar este insuficient dacă partidul nu arată că direcția este alta.

Negoiță a făcut aceste declarații la începutul şedinţei Biroului Permanent al PSD.

„Cu cât mai repede se face un congres cu atât mai bine, pentru că e nevoie de o conducere legitimă a partidului. (...) Putem să facem şi 30 de congrese, unul în fiecare zi, dar se poate ca în acelaşi congres să se modifice statutul şi să se candideze pe statutul aprobat. La începutul congresului modifici statutul, te-ai asigurat că este de acord congresul cu noua variantă propusă de statut, apoi candidezi pe noul statut. Nu e nicio problemă, s-a făcut şi funcţionează, e o chestie de partid", a spus Negoiţă, citat de Agerpres.

Negoiță a criticat votul parlamentarilor PSD, care au respins cererea de începere a urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu, spunând că partidul a ratat ocazia să demonstreze că direcţia nu mai e aceeaşi şi că se încearcă ''o normalitate".

Întrebat dacă s-a schimbat ceva în partid după plecarea lui Liviu Dragnea, Negoiţă a replicat: „Am un regret că a trebuit să vină alţii să ne facă curăţenie, adică să scăpăm de personaj. Nu are cum să fie la fel, ceva cât de cât apropiat de nivelul de ticăloşie pe care îl întruchipa acel personaj, acel individ este greu. Faptul că PSD a ţinut în funcţie un om până a plecat în cătuşe de acolo e o chestiune mult mai gravă decât înţeleg mulţi din interiorul partidului. O schimbare în mod evident s-a întâmplat, pur şi simplu absenţa acestui individ este un mare plus, dar este total insuficient dacă nu şi arătăm că ce a rămas este diferit şi că direcţia este alta".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel