Robert Cazanciuc (PSD), după decizia CCR: Un accident nefericit

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Robert Cazanciuc a explicat că social-democrații nu au încercat să blocheze intrarea în vigoare a bugetului, prin sesizarea făcută la CCR. Senatorul PSD a adăugat că, deși Curtea a decis că e constituțională legea bugetului, speră ca Guvernul să nu își mai asume răspunderea pe astfel de legi.

„Noi nu am intenționat să blocăm intrare în vigoare a bugetului. Noi am atras atenția asupra manierei anti-democratice aleasă de guvernul Orban. Niciodată în 30 de ani, bugetul nu a fost adoptat prin asumarea răspunderii. Este o procedură folosită în mod abuziv”, a declarat Robert Cazanciuc, miercuri, la Parlament.

Senatorul social-democrat a mai spus că spera ca Guvernul Orban să fie singurul din istorie care apelează la asumarea răspunderii pentru buget.

„Sper ca Guvernul Orban să rămână în istorie ca un accident nefericit și niciun alt guvern să nu mai apeleze la această procedură. Guvernul Orban nu a trimis niciun proiect de lege pentru dezbatere parlamentară”, a completat Cazanciuc.

Senatorul a adăugat că președintele Klaus Iohannis ar trebui să intervină și să oprească Executivul să își asume răspunderea în „mod discreționar și abuziv”.

„Președintele Iohannis ar trebui să intervină și să spună stop acestui premier demis, stop abuzului de drept, stop încălcării statului de drept, altfel folosește statul de drept ca o lozincă fără să fie președintele românilor ci doar al guvernului PNL”, a conchis Cazanciuc.

CCR a respins, miercuri, sesizarea lui Marcel Ciolacu și a lui Teodor Meleșcanu privind procedura de adoptare a legii bugetului de stat și legii bugetului asigurărilor sociale prin angajarea răspunderii Guvernului.

Curtea Constituțională a fost sesizată de președinții celor două Camere ale Legislativului cu privire la posibilul conflict juridic dintre Guvern și Parlament pe legea bugetului de asigurări sociale și legea bugetului de stat pe anul 2020.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel