Sindicaliștii de la Cartel Alfa amenință cu proteste la început de an, nemulțumiți de Ordonanța 144. Potrivit Confederației Sindicale, politicienii reprezintă singura categorie unde salariile cresc automat, odată cu creșterea salariului minim.
Sindicaliștii spun că majorarea de care beneficiază doar politicienii este o discriminare față de ceilalți bugetari.
„Începând cu 1 ianuarie 2019, indemnizațiile parlamentarilor și ale membrilor guvernului se vor majora ca efect al creșterii salariului minim pe economie. Spre exemplu, indemnizația domnului ministru Teodorovici va fi mai mare cu 1890 lei pe lună, iar indemnizația de bază a unui parlamentar crește cu cel puțin 1620 lei lunar”, se arată într-un comunicat al Cartel Alfa, transmis duminică și citat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Liderii europeni propun o "forţă multinaţională" de menținere a păcii în Ucraina pe bază de "contribuţii voluntare"
Gabriel Nuță-Stoica /
15 dec 2025, 22:15
Europa se implică activ în procesul de pace din Ucraina și propune o 'forţă multinaţională' cu 'contribuţii ale naţiunilor voluntare'. Documentul este semnat de liderii german, francez, britanic, danez, olandez, finlandez, norvegian, italian, polonez, suedez şi ai UE.