Remanierea Guvernului. Printre miniștrii posibil să fie vizați de demitere, Carmen Dan și Răzvan Cuc

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Remanierea Guvernului ar putea fi una dintre temele abordate la întâlnirea informală de la Neptun între Viorica Dăncilă şi liderii judeţeni, printre miniştrii posibil să fie vizaţi de demitere fiind Daniel Suciu, Răzvan Cuc, Bogdan Trif şi Carmen Dan au declarat surse din PSD, pentru Mediafax.

Sursele citate au adăugat că vor fi discutate şi cele două funcţii de vicepremier, cea ocupată de Viorel Ştefan, care urmează să înceapă de la 1 iulie mandatul de membru al Curţii de Conturi a Uniunii Europene şi cea de vicepremier pentru parteneriate strategice, deţinută interimar de Ana Birchall.

Referitor la postul ocupat interimar de Birchall, chiar dacă nu au fost încă discuţii în coaliţie, PSD ar vrea să propună ALDE o rocadă, în sensul ca Ministerul de Externe să treacă la PSD, iar ALDE să primească la schimb funcţia de vicepremier pentru parteneriate strategice, au spus sursele politice citate de Mediafax.

 

Miniștrii vizaţi de remaniere

 

Vizaţi de remaniere ar putea fi ministrul Transporturilor Răzvan Cuc şi ministrul Turismului Bogdan Trif. De asemenea, din cei numiţi în Guvern în epoca Dragnea, ar fi vizaţi vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Daniel Suciu, ministrul de Interne Carmen Dan şi ministrul Agriculturii Petre Daea, au explicat sursele menţionate.

Vehiculat să îi ia locul lui Daniel Suciu în funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării ar fi Iulian Matache, social-democratul pe care ar vrea să îl impună Marian Oprişan, dacă nu reuşeşte să fie ales preşedinte executiv al PSD, au adăugat sursele citate.

Remanierea ar urma să fie făcut după Congresul extraordinar din 29 iunie, unele voci din PSD susţinând că o perioadă bună ar fi în luna septembrie, deoarece în curând se încheie sesiunea parlamentară şi vine perioada vacanţei de vară.

Unii social-democraţi vor să meargă pe varianta restructurării Guvernului şi un Executiv mai suplu cu un număr mai mic de ministere, însă premierul Viorica Dăncilă nu ar susţine această variantă, ci pe cea a remanierii, au spus surse din partid, pentru Mediafax.

 

Candidații PSD la alegerile prezidențiale

 

Cât despre prezidenţiale ar vrea să candideze Eugen Teodorovici, Ecaterina Andronescu şi Şerban Nicolae.

Viorica Dăncilă l-ar prefera pe Felix Stroe, liderul PSD Constanţa, în funcţia de secretar general al PSD, iar pentru funcţia de preşedinte executiv încă mai caută variante. Preşedintele interimar al PSD l-ar fi dorit pe Marian Oprişan să fie numărul doi în partid, însă a fost o reticenţă la ultima şedinţă CEx. Printre doritorii funcţiei de preşedinte executiv ar fi Daniel Suciu, Ecaterina Andronescu şi Titus Corlăţean au precizat surse din partid, pentru MEDIAFAX.

Anunţul legat de întâlnirea, de vineri şi sâmbătă la Neptun, a preşedinţilor filialelor PSD din ţară cu Viorica Dăncilă a fost făcut, pentru Mediafax de către liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu. Acesta a spus că discuţiile vor viza organizarea Congresului partidului programul de vară.

Social-democraţii se vor reuni în Congres pe 29 iunie, pentru alegerea preşedintelui, preşedintelui executiv şi a secretarului general.

De asemenea, statutul va fi modificat în aceeaşi zi cu Congresul, în sensul alegerii funcţiilor de conducere ale PSD prin delegaţi, mergându-se pe acelaşi număr de delegaţi care au fost la Congresul anterior.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

03 oct 2024, 23:07 in Sport
PAOK - FCSB, rezultat final
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel