Raluca Turcan, REPLICĂ pentru Dragnea privind alocațiile copiilor

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a afirmat astăzi că prin modificarea legii plafoanelor bugetare, în vederea aplicării amendamentului care prevede că alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie, de fapt se va întârzia intrarea în plată a alocaţiilor majorate pentru copii.

„Demagogia este atunci când te lipeşti de un lucru bun care nu-ţi aparţine în încercarea de a căuta imagine. Există două realităţi, două idei bune, amendamente bune ale PNL - masă la şcoală şi alocaţia copiilor, la care domnul Dragnea s-a lipit. Domnul Dragnea a afirmat de aici, de la acest microfon, că a rezolvat problema finanţării. Nimic mai fals! L-aţi citit? Aici se spune că nu se rezolvă problema finanţării, ci doar creştem deficitul bugetar. Ştiţi de ce? Pentru că există o lege a plafoanelor bugetare. (...) Astăzi s-a creat premisa ca dvs să modificaţi legea plafoanelor bugetare şi cu siguranţă să întârziaţi intrarea în plată a alocaţiilor pentru copii. Este cel mai parşiv demers pe care cineva poate să-l facă de la această tribună după un vot dat. Aţi amânat intrarea în plată a alocaţiilor pentru copii pentru că sunteţi nevoiţi să modificaţi legea plafoanelor bugetare", a afirmat Turcan, joi, în plenul Parlamentului.

Deputatul USR Cristina Prună a susţinut la rândul său că liderul PSD, Liviu Dragnea, că s-a folosit de pretextul corelării legislative a amendamentului referitor la majorarea alocaţiilor pentru copii.

„Domnul Dragnea e mai mare ruşinea că v-aţi folosit de pretextul corelării legislative a acestui amendament. De fapt aţi modificat pe fond amendamentul pe care chiar colegi ai dvs l-au votat mai devreme. De fapt asta este adevărata demagogie de care dvs aţi dat dovadă astăzi", a adăugat Prună.

Citește și Dragnea despre alocațiile copiilor: „Acest amendament demagogic nu poate fi pus în practică"

La rândul său, Liviu Dragnea a explicat în dreptul la replică că plafoanele trebuie schimbate pentru a modifica deficitul bugetar.

„Drept la replică. Am acest drept. Îl modific foarte rar. Să vină cineva şi să vorbească în condiţiile în care habar nu are nici de economie, nici de finanţe, spunând că sursa de finanţare nu există prin majorarea deficitului, e ruşinos că se vorbeşte de la această tribună. Da! Mâine trebuie să modificăm plafoanele pentru a modifica deficitul. Îi spun colegei care a vorbit mai devreme că amendamentul este identic. Doar sursa de finanţare a fost modificată. Deci mai uşor cu minciunile", a spus Dragnea.

Schimbul de replici din plenul Parlamentului a început după ce Liviu Dragnea a anunţat că în vederea aplicării amendamentului care prevede că alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie, deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel