Turiști, înconjurați de șase urși pe un traseu montan din România. Jandarmii au intervenit de urgență
14 Iulie 2026
Conducerea Camerei a stabilit ca proiectul, adoptat de Senat în calitate de prim for sesizat, să fie trimis la comisiile de constituţionalitate, muncă şi buget, care urmează să întocmească raportul până luni la ora 14,00.
Proiectul va intra în plen tot luni, pentru a se da votul final la ora 17,00, potrivit programului stabilit.
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul legii pensiilor speciale, cu amendamente venite de la Guvern pentru a punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Au fost înregistrate 89 voturi "pentru", 16 "împotrivă" şi o abţinere.
Actul normativ a fost trimis spre reexaminare în Parlament, după ce Curtea Constituţională a decis, în 2 august, că unele articole sunt neconstituţionale.