Proiect BUGET 2019. Guvernul NU mai PLĂTEȘTE orele suplimentare până în 2021

Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele libere se va compensa numai cu timp liber, cu excepţia anumitor salariaţi din domeniul apărării, siguranţei şi ordinii publice sau personalului cu statut special, potrivit datelor publicate în această seară de Ministerul Finanţelor Publice.

Conform Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020-2022, în perioada 2019-2021, instituţiile şi autorităţile publice nu vor acorda personalului din cadrul acestora premii, cu anumite excepţii în cazul sportivilor şi colectivelor tehnice, studenţilor, elevilor şi profesorilor.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, nu se acorda ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu, ori la trecerea în rezervă.

Documentul MFP mai prevede că, în perioada 2019-2021, instituţiile şi autorităţile publice nu vor acorda personalului bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă reglementate de Legea 165/2018.

Citește și Proiect BUGET 2019. Guvernul face o prezentare în sinteză

Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un Produs Intern Brut de 1,02 miliarde de lei, reprezentând o creştere de 5,5% faţă de 2018, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) şi 2,57% din PIB (ESA), potrivit datelor publicate, joi, de MFP.

Veniturile bugetului general consolidat proiectate pentru 2019 sunt estimate la 341,4 miliarde de lei, respectiv 33,4% din PIB. Potrivit estimărilor autorităţilor, cele mai mari venituri sunt prevăzute la contribuţiile de asigurări sociale - 11,5%, TVA - 6,8 %, accize - 3%, impozit pe salarii şi pe venit - 2,3% din PIB.

Cheltuielile bugetului general consolidat pentru anul 2019 sunt estimate la 367,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 35,9% din PIB. Cele mai mari ponderi în PIB le au cheltuielile cu asistenţa socială - estimate la 109,8 miliarde lei, respectiv 10,7% din PIB (se menţin la aceeaşi pondere ca şi în anul 2018) şi cheltuielile de personal - în sumă de 102,5 miliarde lei (10% din PIB).

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27