Președintele și parlamentarii, obligaţi să nu încheie contracte cu statul pe perioada exercitării mandatului

Candidaţii la alegerile prezidenţiale sau parlamentare ar putea fi obligaţi să depună la BEC o declaraţie pe propria răspundere că dacă vor fi aleşi nu vor încheia contracte cu statul, potrivit unui proiect legislativ depus de către deputatul PNL Florin Roman în Parlament.

„Multe dintre firmele, soecietăţile comerciale, societăţile cu răspundere limitată, aparţinând unor aleşi au derulat numeroase contracte extrem de avantajoase cu statul român, acestea fiind selectate de entităţi publice, atât în baza unor licitaţii, cât şi în baza unor selecţii de oferte. (...) Având în vedere dimensiunea fenmomenului, practică ce a avut mare amploare în ultimii ani, consider ca fiind oportună instituirea prevederii ca aleşii, pe peioada exercitării mandatului, să nu poată încheia contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrpri, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, cu instituţiile sau regiile autonome de stat ori cu societăţile comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale", se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Iniţiatorul doreşte modificarea legislaţiei astfel încât candidaţii la alegerile prezidenţiale sau parlamentare să depună la BEC o declaraţie pe propria răspundere prin care să îşi asume faptul că nu vor încheia contracte cu statul român în timpul mandatului.

„Sunt însoţite de declaraţia de acceptare a candidaturiim scrisă, semnată şi datată de candidat, de declaraţia de avere, declaraţia de interese, de o declaraţie pe propria răsundere a candidatului în sensul că a avut saun nu calitatea de lucrător al Secutirăţii sau de colaborator al acesteia, de o declaraţie pe propria răspundere a candidatului că nu va încheia contracte cu statul român pe perioada exercitării mandatului, precum şi de lista susţinăorilor, al căror numpr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători", potrivit completării articolului 27 (2), litera c din Legea nr. 370/2004 privind alegerea preşedintelui Romîniei.

Şi Legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor ar putea fi modificată în acest sens.

Propunerile de candidaţi vor fi însoţite de declaraţiile de acceptare a candidaturii, semnate şi datate de candidaţi, de declaraţiile pe propria răspundere ale candidaţilor că nu vor încheia contracte cu statul pe perioada exercitării mandatului, precunm şi de declaraţia de avere şi declaraţia de interese ale fiecărui candidat", potrivit completării aduse în proiectul legislativ la art 52 (11).

Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, în procedură de urgenţă, ca primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.24