Peste 400 de angajatori români, verificaţi de inspectorii de muncă. S-a lăsat cu sancţiuni şi amenzi

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Mai mult de 400 de angajatori au fost sancţionaţi de Inspecţia Muncii, în săptămâna 31 august – 5 septembrie 2020, pentru că nu au respectat măsurile de combatere a pandemiei de COVID-19. 

Valoarea amenzilor acordate de Inspecţia Muncii angajatorilor care nu au respectat măsurile de combatere a pandemiei s-a ridicat la 163.500 de lei.

În total, în săptămâna 31 august – 5 septembrie 2020, Inspecţia Muncii a controlat 967 de angajatori pentru a verifica dacă respectă prevederile legale privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

„Acţiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 31 august – 5 septembrie 2020, au avut ca rezultat aplicarea a 565 de sancţiuni contra­venţionale, din care amenzi în valoare totală de 163.500 lei. Din 967 de angajatori controlaţi, au fost sancţionaţi 414 şi s-au dispus 729 de măsuri de remediere a neconformităţilor“, transmite Inspecţia Muncii, într-un comunicat de presă semnat de Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat în cadrul Inspecţiei Muncii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel