Peste 30 de tone de deșeuri trimise din Germania în România, blocate la frontieră și trimise înapoi expeditorilor

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Peste 33 de tone de deșeuri trimise din Germania în România, au fost oprite de autorități la frontieră și returnate expeditorilor.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu peste 33.000 kilograme de deşeuri constând în cauciucuri uzate şi îmbrăcăminte second hand, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, arată un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.

"În data de 25.06.2022, la ora 06.51, respectiv 06.52, poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de  cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, cauciucuri uzate şi haine second hand de la o societăţi comerciale din Germania pentru firme din România”, arată sursa citată.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu peste 33.000 kilograme de deşeuri constând în cauciucuri uzate şi haine second hand, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse, mai indică sursa menţionată.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel