Pensia de urmaș și ajutorul de deces în țările din Europa: ce drepturi ai, unde faci cererea și ce țară plătește

Gabriel Nuță-Stoica / 07 iul 2022, 21:09
Statele membre ale UE sunt de acord să deschidă negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord
Statele membre ale UE sunt de acord să deschidă negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord

Toți cetățenii europeni pot avea dreptul de a solicita pensie de urmaș. Iată care sunt regulile și unde trebuie să te adresezi.

Când o persoană decedează, rudele apropiate ar putea avea dreptul de a solicita pensie de urmaș. Prestațiile și posibilii beneficiari diferă de la o țară la alta. Iată câteva dintre cele mai frecvente prestații pe care le puteți solicita dacă sunteți rudă apropiată a unei persoane decedate.

Pensiile de urmaș

 

Pensia de urmaș este o alocație lunară corespunzătoare unui procent din pensia pe care a primit-o/ar fi primit-o persoana decedată. De această pensie beneficiază rudele cele mai apropiate. Este acordată de aceeași autoritate care a acordat/ar fi acordat pensia persoanei decedate. Suma care urmează a fi plătită se calculează în același mod ca și pensia pentru limită de vârstă.

Cererea pentru obținerea pensiei de urmaș trebuie depusă la casa de pensii din țara în care a locuit sau a lucrat ultima dată ruda decedată. Autoritățile naționale vor analiza cererea dumneavoastră și o vor înainta țării UE responsabile, potrivit portalului YourEurope, site oficial al Uniunii Europene. 

Dacă nu îndepliniți cerințele naționale pentru a primi o pensie de urmaș, s-ar putea să fiți eligibil(ă) pentru o alocație de văduv/văduvă.

ATENȚIONARE! Pensiile de urmaș nu există în toate țările din UE.

Ajutorul de deces în Uniunea Europeană

 

Ajutorul de deces este o plată unică în caz de deces. Nu toate țările din UE plătesc acest tip de ajutor.

Înainte de a-l solicita, trebuie să verificați:

în sistemul de securitate socială al cărei țări a fost asigurată ruda decedatădacă țara respectivă acordă ajutoare de decesce condiții se aplică plății ajutoarelor de deces în țara respectivădacă sunt îndeplinite condițiile în cauză.Unde se depune cererea?

Întotdeauna trebuie să depuneți cererea la autoritatea pentru securitate socială la care a fost afiliată ruda decedată, în țara în care a locuit ultima dată. Autoritățile naționale vor analiza cererea dumneavoastră și o vor transmite țării UE responsabile.

Ce țară va plăti?

Dacă ruda decedată primea pensie din mai multe țări din UE, țara care ar trebui să plătească ajutorul de deces și/sau pensia de urmaș este:

fie țara în care a locuit ultima dată ruda decedată, cu condiția să fi primit o pensie acolofie țara în care a cotizat cel mai mult la fondul de securitate socială.

În ambele cazuri, cererea se depune la casa de asigurări sociale la care a fost afiliată persoana decedată, în țara în care a locuit.

Aceste norme se aplică indiferent dacă ruda decedată era sau nu la pensie. Atâta timp cât a cotizat la fondul de securitate socială, aveți dreptul la indemnizație de urmaș.

Condițiile pentru obținerea unui ajutor de deces sau a unei pensii de urmaș variază de la o țară UE la alta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

12 aug 2022, 23:01 in Știri
Actrița Anna Heche a murit 
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0