Patru luptători din Franța, Germania, Australia și Olanda au murit în Ucraina

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Patru luptători străini au fost uciși în Ucraina, afirmă purtătorul de cuvânt al Legiunii Internaționale, potrivit CNN.

Patru luptători străini au fost uciși în Ucraina, a anunțat sâmbătă, prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook, purtătorul de cuvânt al Legiunii Internaționale de Apărare a Ucrainei.

Damien Magrou i-a numit pe cei patru bărbați și a arătat steagurile Franței, Germaniei, Australiei și Olandei.

„Dorim să ne amintim și să ne onorăm frații noștri căzuți la datorie, care au călătorit în Ucraina pentru a se alătura celor mai curajoși dintre cei curajoși și a lupta umăr la umăr cu apărătorii Ucrainei. Nu există cuvinte pentru a ne exprima recunoștința pentru serviciul lor și pentru sacrificiul suprem. Aceștia sunt eroii necunoscuți care au venit aici pentru a apăra valorile în care credeau și pentru a se ridica împotriva tiraniei", scrie în mesajul lui Magrou.

Purtătorul de cuvânt al Legiunii Internaționale a adus un omagiu „eroilor străini”.

„Ei au ales să apere suveranitatea Ucrainei. Ei au ales să lupte și să arate inamicului că valorile libertății și democrației pe care lumea civilizată le apără acum împreună, nu pot fi și nu vor fi șterse de rachete sau artilerie. Ne-am pierdut frații în luptă, dar curajul, memoria și moștenirea lor ne vor inspira pentru totdeauna", a adăugat Damien Magrou.

Consilierul lui Zelenski: Războiul ar mai putea dura între două şi şase luni

 

Războiul cu Rusia ar mai putea dura între două şi şase luni, anticipează consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, unul dintre apropiații președintelui Volodimir Zelenski.

Războiul „s-ar putea prelungi între două şi până la şase luni”, a declarat Mihailo Podoliak vineri seară, într-un interviu pentru portalul rus de opoziţie Medusa, preluat de dpa și Agerpres.

În opinia sa, unul dintre principalii factori îl reprezintă capacitatea stocurilor de armament. Un alt factor hotărâtor este felul în care dispoziţia s-ar putea schimba în Europa, Ucraina şi Rusia. Vor avea loc negocieri de pace doar dacă situaţia pe teren se va schimba şi Rusia nu va mai avea impresia că îşi poate impune condiţiile, a mai spus el.

Podoliak a avertizat că eventuale concesii teritoriale făcute Rusiei nu vor pune capăt războiului. Unele oraşe, precum Mariupol şi, în prezent, Severodoneţk, unde au loc acum lupte aprige, pur şi simplu nu mai există, a atras el atenţia.

Consilierul prezidenţial ucrainean a estimat pierderile Rusiei la circa 80.000 de oameni, până în acest moment. În această cifră sunt incluse decesele din rândul armatei regulate, al separatiştilor proruşi şi al mercenarilor din grupul Wagner.

Podoliak a spus că, după un început dezastruos pentru Moscova, cu până la 1.000 de decese pe zi, pierderile actuale ale trupelor ruse şi ucrainene sunt „comparabile”.

Recent, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat pierderile zilnice din tabăra ucraineană la 100 până la 500 de morţi şi răniţi.

Ucraina a atacat un sat din Rusia, situat lângă frontieră în regiunea Briansk

 

Guvernatorul regiunii Briansk din vestul Federaţiei Ruse a declarat sâmbătă că un bărbat a fost rănit uşor de o schijă şi două case au luat foc după ce forţele ucrainene au întreprins lovituri asupra unui sat din regiune, informează Reuters. 

Guvernatorul Aleksandr Bogomaz a spus că bărbatul rănit este în prezent internat la un spital local.

Rusia a acuzat de mai multe ori Ucraina pentru atacuri sporadice asupra regiunilor sale de frontieră, inclusiv Briansk, de când Moscova a declanşat aşa-zisa "operaţiune militară specială" asupra ţării vecine.

În 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei, Moscova susţinând că "operaţiunea specială" are drept scop "denazificarea'' ţării vecine şi protejarea a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel