Noapte tensionată pe Via Aterno din Chieti, Italia, unde mai multe camioane aparținând unor cetățeni români au fost distruse de un incendiu suspect. Patru autovehicule au fost complet mistuite de flăcări, iar un al cincilea a suferit avarii serioase. Autoritățile locale suspectează că focul a fost pus intenționat și au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului.
Incendiul a izbucnit în zona în care camioanele erau parcate, pe marginea drumului ce duce spre localitatea Brecciarola. Vehiculele, utilizate în domeniul construcțiilor și al colectării de fier vechi, aparțineau unor firme deținute de cetățeni români.
Potrivit primelor concluzii ale anchetatorilor, există indicii clare că focul ar fi fost provocat în mod deliberat, ceea ce ridică suspiciuni asupra unui posibil atac premeditat, relatează Chieti Today.
Poliția, alături de experți în investigații criminalistice, analizează acum probele și imaginile surprinse de camerele de supraveghere, care ar putea fi cruciale în identificarea autorilor.
Între timp, incidentul a stârnit îngrijorare în rândul localnicilor, care cer măsuri sporite de siguranță, temându-se că astfel de atacuri s-ar putea repeta.
Citește mai departe:
Doi români prinși la furat de motorină în Italia au încercat să dea șpagă carabinierilor: "Hai, închideți și voi ochii!"
Doi cetățeni români, în vârstă de 46 și 24 de ani, au fost arestați de carabinieri în zona industrială din Massa Lombarda, o localitate din provincia Ravenna, Italia, după ce au fost surprinși în flagrant furând motorină din rezervorul unui camion aparținând firmei la care lucrau. Cei doi riscă acum pedepse serioase, fiind acuzați nu doar de furt agravat, ci și de tentativă de corupere a forțelor de ordine.
Vezi aici continuarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News