Până și UDMR s-a săturat de PSD: "Ei fac șmecherii de cartier"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a lansat joi un atac fără menajamente la adresa social-democratului Mihai Fifor, pe care l-a acuzat că nu are habar de ce se întâmplă la București și că se folosește de afirmații „ieftine” pentru a obține capital politic. Declarațiile vin în contextul negocierilor tensionate dintre partide pentru formarea unui nou guvern și pentru adoptarea unor măsuri fiscale urgente solicitate de Uniunea Europeană.

„Domnul Fifor a făcut o șmecherie în felul de cartier. Nu cred că știe despre ce e vorba la București, pentru că nu a fost prezent la aceste discuții despre măsurile fiscale”, a declarat tranșant Csoma Botond. Acesta a făcut referire directă la o afirmație ironică lansată de Fifor, care a comparat relația PSD-UDMR cu „o terapie de cuplu”.

Replica liderului UDMR nu s-a oprit aici. Csoma a apărat declarația lui Kelemen Hunor privind „terapia” din cadrul consultărilor, subliniind că liderul Uniunii a folosit termenul pentru a îndemna partidele să treacă peste infantilisme și să se comporte cu responsabilitate. „Domnul Kelemen Hunor a făcut acea afirmație în ideea că trebuie să avem cât mai repede un guvern și să nu fim așa, la nivel de grădiniță. Fiecare partid trebuie să-și asume această responsabilitate. Nu știu dacă domnul Fifor realizează gravitatea situației bugetare în care ne aflăm.”

Csoma Botond a atras atenția că România se află într-un impas economic major, iar timpul pentru politică de imagine și atacuri ironice s-a încheiat. Potrivit acestuia, Uniunea Europeană a pus presiune clară pe autoritățile de la București: dacă până la începutul lunii iulie nu este prezentat un pachet fiscal credibil pentru reducerea deficitului, fondurile europene riscă să fie suspendate. „Trebuie să găsim rapid o soluție la această problemă uriașă – deficitul bugetar – și să avem cât mai repede un guvern desemnat de președintele României. Asta e ordinea constituțională”, a punctat liderul UDMR.

De la ce a pornit totul

 

În replică, Mihai Fifor, liderul organizației PSD Arad, a susținut că social-democrații au ajuns „la limită” în relația cu UDMR. El a acuzat partenerii de coaliție că tratează guvernarea ca pe un spectacol și negocierile ca pe o glumă: „Nu poți construi nimic cu parteneri care confundă guvernarea cu spectacolul ieftin și negocierile cu bășcălia. Dacă unii continuă cu imaturitățile, blocajele și ironiile sterile, PSD nu va mai avea de ce să rămână la masă.”

Fifor a reiterat poziția PSD împotriva unor măsuri fiscale care ar afecta populația vulnerabilă, declarând că partidul se va opune ferm oricărei creșteri generale a TVA-ului. Mai mult, social-democratul a aruncat mingea în curtea UDMR, cerându-le liderilor acestei formațiuni să-și asume responsabilitatea pentru lipsa de claritate în privința investițiilor locale și pentru agravarea deficitului bugetar: „România are deja un deficit de 3% după doar patru luni. Poate că aici ar trebui să se facă terapie. Terapie de responsabilitate.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel