Operaţia „Balaur”: Convoaie cu tehnică militară franceză au intrat în România

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Operaţia „Balaur”: Convoaie cu tehnică militară franceză au intrat în România. FOTO: Facebook MApN
Operaţia „Balaur”: Convoaie cu tehnică militară franceză au intrat în România. FOTO: Facebook MApN

Două convoaie cu tehnică militară franceză au intrat, duminică seara, în România, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac din judeţul Arad.

Primul convoi a fost compus din blindate uşoare de infanterie, iar al doilea din blindate grele de infanterie, precizează Ministerul Apărării Naţionale, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, cele două convoaie au fost întâmpinate de colonelul francez Alexandre de Feligonde, din partea Grupului de Luptă al NATO, alături de colonelul Tiberiu Cojocaru, din cadrul Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est.

Convoaiele sunt destinate completării mijloacelor tehnice ale Grupului de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence- BGFP) dislocat în Cincu.

Operaţia logistică de dislocare a tehnicii din baza Mourmelon-le-Grande din Franţa către Cincu, pe roţi, pe o distanţă de mai mult de 2.000 de kilometri, a debutat pe 18 octombrie şi poartă numele de Operaţia "Balaur", inspirat după personajul mitologic din legendele româneşti, arată MApN.

Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO, dislocate în ţara noastră.

La propunerea Franţei de a prelua rolul de naţiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul naţional, integrând, pe bază rotaţională, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos, menţionează sursa citată. 

 

Vezi și

 

Expert în securitate europeană: „NATO ar trebui să ajute România şi Bulgaria să dezvolte mai multe capabilităţi la Marea Neagră”

 

NATO şi celelalte state membre trebuie să ajute România şi Bulgaria să dezvolte mai multe capabilităţi care pot descuraja Rusia, pentru că în momentul de faţă NATO nu are în Marea Neagră astfel de capacităţi, a declarat, la Bruxelles, expertul în securitate europeană şi politici de apărare Mihai Sebastian Chihaia.

„Dacă ne gândim puţin la viitorul securităţii la Marea Neagră, el nu arată deloc bine. Acum avem, evident, Suedia şi Finlanda care vor intra în NATO, deci în Marea Baltică putem vorbi de un lac NATO, pe când în Marea Neagră vorbim de un lac al ruşilor, aşa era acel concept”, a declarat Chihaia pentru Agerpres.

El a afirmat că NATO trebuie să facă mai mult la Marea Neagră, lucru despre care se vorbeşte de câţiva ani.

„După anexarea Crimeei s-a tot vorbit la summiturile NATO, chiar a fost mult lobby din partea României şi a altor state, ca NATO să fie mai activă la Marea Neagră. Şi acest lucru s-a întâmplat, dar într-o măsură prea mică în opinia mea. Cred că NATO ar trebui în primul rând să aibă o strategie pentru Marea Neagră, nu o are, dar s-a tot vorbit să dezvolte una. O strategie cu diverse puncte la care ar trebui ajuns, cu un calendar, cu acţiuni clare”, a subliniat Mihai Sebastian Chihaia.

Citește continuarea AICI...

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel