OFICIAL. Italia EXTINDE carantina pentru cetăţenii români (MAE)

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile italiene au anunţat prelungirea cu până la zece zile a măsurilor privind condiţiile de intrare pe teritoriul republicii pentru persoanele care vin din România, măsuri valabile iniţial până la data de 31 iulie.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis vineri, în conformitate cu informaţiile oficiale comunicate de către autorităţile italiene, persoanelor care sosesc în Republica Italiană şi care în ultimele 14 zile s-au aflat în România sau au tranzitat România li se aplică obligativitatea supravegherii medicale şi autoizolării pentru o perioadă de 14 zile. Sunt exceptaţi de la această măsură membrii echipajelor mijloacelor de transport de mărfuri şi de persoane şi personalul navigant.

Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autorităţile italiene şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice şi oficiilor consulare ale României în Republica Italiană:

* Ambasada României la Roma: +39 06.835.233.44, +39 06.835.233.52, +39 06.835.233.58, +39 06.835.233.56, +39 06.835.233.69, +39 06.835.233.71, +39 06.835.233.74, +39 345 147 3935 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Milano: +39 0240098207, +39 02.40074018, +39 366.108.1444 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Torino: +39 011 249 57 75, +39 011 249 52 64, +39 011 18 95 83 90, +39 338 756 8134 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, +39 340 8821688 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Bari: +39 080 548 1042, +39 080 546 1893, +39 080 548 4671, +39 080 546 1470, +39-334 604 2299 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Bologna: +39 051 5872120, +39 051;5872209, +39 349 1178220 (telefon de urgenţă);

* Consulatul României la Catania: +39.095.537.909, +39 095 536 139, +39 320 965 3137 (telefon de urgenţă). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel