O româncă a stat doi ani în chirie la o italiancă de 84 de ani fără să plătească nimic. Apoi a vrut să primească și 1200 de euro de la ea

italia--romanca--inselata-cu-900-de-euro--dupa-ce-a-vrut-sa-inchirieze-un-apartament-cu-vedere-la-mare
Italia. Româncă, înșelată cu 900 de euro, după ce a vrut să închirieze un apartament cu vedere la mare.
O româncă de 35 de ani a reușit să profite de o bătrână italiancă de 84 de ani și a stat în chirie aproape doi ani fără să plătească măcar un euro. 

Totul a început în luna septembrie 2020, atunci când o bătrână de 84 de ani din Pesaro și-a închiriat al doilea apartament pe care îl deține în localitatea Pesaro din Italia.

Ea a fost contactată de o româncă de 35 de ani care i-a cerut să vină să vizioneze proprietatea pentru o eventuală închiriere. Bătrâna a fost însoțită la întâlnirea cu românca de un vecin. Aceasta din urmă i-a arătat bătrânei o fișă de salariu care trebuia să ateste ocupația, așadar că ea va putea susține economic chiria.

Bătrâna de 84 de ani a fost atât de încântată de postul de muncă și emoționată de fiica cea mică a româncei prezente la interviu, că a decis să refuze celelalte oferte și să-i închirieze imediat apartamentul femeii.

Păcat că salariul era fals, la fel și cecul dat drept garanție pentru primele rate. Românca și-a dat apoi arama pe față, provocând prejudicii femeii în vârstă de 84 de ani. În cele din urmă, românca a amenințat-o pe bătrână că o dă în judecată dacă nu îi va returna chiria inițială de două luni pentru închiriere, niciodată dobândită efectiv, de aproximativ 1200 de euro.

Românca a stat doi ani în chirie, fără să plătească nimic

De aici a început bătălia juridică. Românca, împreună cu fiica au rămas în locuință din septembrie 2020 până la începutul lui martie 2022, fără să plătească niciun ban. Iar evacuarea a fost blocată de decretul de sprijin care suspendase execuțiile imobiliare din cauza crizei covid.

Batrâna, reprezentată de avocatul Andrea La Torraca a cerut despăgubiri de 25.000 de euro, adică cele 16 luni de chirie care nu au fost plătite și 10.000 de euro pentru paguba făcută apartamentului, cum ar fi o ușă spartă.

Ieri, românca de 36 de ani, judecată în procedură simplificată, a fost asistată de avocata Sara Battaglia care a subliniat lipsa dovezilor. Procurorul a cerut 2 ani de închisoare, relatează Corriere Adriatico. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close