„Curtea Constituţională se va pronunţa, bineînţeles, eu nu pot să anticipez ce vor spune. Ce pot eu să spun este că Guvernul, atunci când a venit cu propunerea pe pensii speciale, a analizat toate deciziile anterioare ale Curţii pentru a evita riscul ca legea să fie declarată neconstituţională. Mai departe, Curtea va decide”, a precizat Nicușor Dan.
„Nu e admisibil ca pensia să fie egală cu salariul”
Șeful statului a reiterat poziția sa constantă, potrivit căreia actualul sistem de pensii pentru magistrați are dezechilibre majore. El a criticat atât cuantumul pensiilor, cât și vârsta redusă de pensionare.
„Nu e admisibil ca în orice domeniu pensia să fie egală cu salariul, pentru că asta îi încurajează pe oameni să se retragă la vârful experienței lor. Din păcate, mulți magistrați au ales să plece în momentul în care erau la apogeul carierei. Pensiile trebuie reduse, iar vârsta de pensionare, acum de doar 48 de ani, este mult prea mică. La 48-50 de ani oamenii sunt în plină putere”, a explicat președintele.
Totuși, el a subliniat că tranziția către o vârstă de pensionare de 65 de ani nu trebuie făcută brusc, ci etapizat, pentru a nu afecta sistemul de justiție.
„Magistrații chiar au muncit mult”
Nicușor Dan a insistat asupra faptului că judecătorii și procurorii nu trebuie transformați într-o țintă a furiei publice. În opinia sa, este o greșeală ca magistrații să fie portretizați doar prin prisma dosarelor penale și a scandalurilor din justiție.
„Magistraţii chiar au muncit mult, mult în anii ăştia. Vă imaginaţi ce înseamnă să vină grefierul cu un cărucior plin de dosare într-o sală de judecată şi judecătorul să fie obligat să gestioneze toate acele informaţii. E adevărat, asta se întâmplă și pentru că administrația și ministerele nu și-au făcut treaba. Dar faptul că oamenii aceștia au fost permanent solicitați este o realitate. Nu cred că e sănătos pentru democrație să intrăm în corul celor care doar înjură magistrații, doar pentru că sondajele arată că lumea îi privește cu ostilitate”, a declarat șeful statului.
„Dacă aș fi politicianist, m-aș uita la sondaje și aș intra și eu în corul celor care înjură magistrații. Dar nu cred că e sănătos pentru democrație să procedăm așa. Magistrații au muncit și trebuie să recunoaștem acest lucru, chiar dacă este nevoie de reforme”, a concluzionat șeful statului.
El a adăugat că societatea trebuie să facă distincția între diferitele ramuri ale magistraturii, recunoscând că în zona penală există restanțe, dar atrăgând atenția că în alte domenii s-a muncit intens și s-au făcut progrese.
Disputa privind tranziția la pensia de 65 de ani
În cadrul negocierilor dintre guvern și sistemul judiciar, cea mai dificilă discuție a vizat ritmul creșterii vârstei de pensionare.
„Am avut o discuţie consistentă în care toată lumea a agreat că pensiile trebuie reduse. Diferența a fost la gradul de reducere și la cum facem trecerea spre 65 de ani. Guvernul propunea ca fiecare an rămas până la pensionare să fie multiplicat de cinci ori. Magistrații doreau o formulă mai blândă, de câte o jumătate de an în plus. Legea actuală prevede patru luni. Eu am considerat rezonabil ca pentru fiecare an rămas să fie adăugat încă un an de activitate, o variantă de compromis între cele două părți”, a explicat Nicușor Dan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News