Nicușor Dan, primul mesaj după ce CCR a secretizat declarațiile de avere ale bugetarilor

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:
Nicușor Dan, declarații după aflarea rezultatelor exit-poll
Nicușor Dan, declarații după aflarea rezultatelor exit-poll

Noul președinte al României, Nicușor Dan, a transmis joi un mesaj oficial după decizia controversată a Curții Constituționale, care a stabilit că declarațiile de avere ale demnitarilor și funcționarilor publici nu mai trebuie publicate pe site-urile instituțiilor, iar veniturile și bunurile soțului, soției și ale copiilor aflați în întreținere nu vor mai fi obligatoriu declarate.

Reacția președintelui survine într-un moment tensionat pentru spațiul public românesc, în care societatea civilă și mai multe organizații neguvernamentale au criticat vehement hotărârea Curții Constituționale, considerând-o un atac direct la transparența instituțională și un pas înapoi în lupta anticorupție.

„Decizia surprinzătoare a Curții Constituționale anunțată astăzi este în contradicție cu un principiu esențial al democrației – transparența în exercitarea funcțiilor publice. Accesul cetățenilor la informații privind declarațiile de avere ale demnitarilor este o garanție a integrității și responsabilității în spațiul public, iar acest principiu trebuie apărat cu fermitate. În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate," a transmis Nicușor Dan. 

În acest nou context constituțional, decizia Curții provoacă o schimbare radicală a cadrului legal privind integritatea funcțiilor publice. Până acum, declarațiile de avere și de interese reprezentau un instrument de control public și jurnalistic esențial, fiind accesibile pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI), precum și pe paginile instituțiilor unde activau demnitarii.

Curtea Constituțională a declarat joi, cu majoritate de voturi, neconstituțional articolul 3, alineatul (2) din Legea nr. 176/2010, care prevedea: „Declarațiile de avere se întocmesc pe propria răspundere și cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere”. În urma acestei decizii, ANI nu va mai fi obligată să publice declarațiile de avere și nici să le solicite informații privind bunurile familiei apropiate.

Deși Curtea nu a publicat încă motivarea completă a deciziei, surse juridice afirmă că este posibil ca aceasta să invoce dreptul la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal. Cu toate acestea, președintele României a subliniat că, dacă există probleme tehnice în legislație, ele trebuie tratate urgent printr-o inițiativă parlamentară, nu printr-o renunțare completă la transparență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel