Nicușor Dan merge la Salina Praid și în zonele afectate de inundații din Covasna

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:
Nicușor Dan la Palatul Cotroceni (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Nicușor Dan la Palatul Cotroceni (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Nicușor Dan vizitează Salina Praid și zonele afectate de inundații din Covasna, potrivit unor surse politice citate de Digi24. Guvernul alocă fonduri pentru reconsolidare.

Președintele României, Nicușor Dan, este așteptat vineri în județele Harghita și Covasna, în contextul inundațiilor care au afectat grav mai multe localități din zonă. Potrivit unor surse politice, șeful statului se află în drum spre Salina Praid, acolo unde este estimat să ajungă în jurul orei 11.30 – 12.00. Vizita are loc în urma fenomenelor meteo extreme care au dus la închiderea și evacuarea minei de sare.

Totodată, președintele urmează să ajungă și în județul Covasna, în localitățile afectate de viituri, unde sute de oameni au fost nevoiți să își părăsească locuințele. Nicușor Dan va fi însoțit de liderul UDMR, Kelemen Hunor, formațiune care l-a susținut masiv în alegerile prezidențiale.

Într-un mesaj public, șeful statului a transmis că gândurile sale se îndreaptă către familiile lovite de inundațiile puternice care au afectat localități din mai multe județe. Împărtășesc îngrijorarea celor care trec prin momente grele, sunt informat în timp real despre evoluția situației și am cerut autorităților să intervină rapid, să mobilizeze toate resursele necesare și să ia măsuri urgente pentru salvarea vieților oamenilor și protejarea bunurilor", a declarat președintele. El a subliniat, de asemenea, necesitatea investițiilor în sisteme de avertizare timpurie, în infrastructură rezilientă, adaptată riscurilor climatice tot mai frecvente, precum și în pregătirea autorităților locale pentru a putea răspunde eficient situațiilor de urgență.

Între timp, Guvernul a anunțat alocarea unor fonduri substanțiale pentru intervenții în zonă. Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a precizat că Executivul este pregătit să sprijine reconsolidarea Salinei Praid, afectată de ape. „Am finalizat o hotărâre de guvern prin care alocăm către Salrom 130 de milioane de lei, după ce vom avea decizia finală, pentru a putea face consolidarea, extracția apei și reconsolidarea minei în segmentul gestionat de către SALROM”, a declarat oficialul.

Tot în cadrul aceleiași hotărâri de guvern, Ministerul Mediului urmează să primească fonduri pentru lucrări de regularizare a cursului de apă care a contribuit la producerea inundațiilor. „Vor fi efectuate lucrări extrem de costisitoare, în baza legii, iar soluțiile au fost deja identificate”, a mai precizat ministrul Economiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel