Nicușor Dan a cerut liderilor europeni măsuri pentru scăderea prețurilor la energie

nicusor dan semneaza
Președintele Nicușor Dan a vorbit, în cadrul reuniunii prin videoconferință a grupului de state „Prietenii Competitivității”, despre necesitatea unor măsuri rapide la nivel european pentru reducerea prețului energiei.

Conform Adminitrației Prezidențiale, cerințele lui Nicușor Dan au fost formulate pentru ca presiunea asupra industriei și a populației să scadă, iar economia europeană să își recapete competitivitatea.

„Am avut în această seară un dialog aplicat cu liderii europeni în cadrul reuniunii prin videoconferință a grupului de state ‘Prietenii Competitivității’. A fost o întâlnire utilă pentru coordonarea pozițiilor noastre înaintea Consiliului European din 19–20 martie. Principalul subiect discutat a fost nivelul prețurilor la energie și impactul acestora asupra competitivității europene și asupra industriei, situație agravată recent de scumpirea petrolului și gazelor pe piața internațională, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu”, a scris șeful statului pe Facebook.

În cadrul discuțiilor, liderii europeni au căzut de acord că reducerea costurilor energiei trebuie să devină o prioritate.

„Am vorbit despre necesitatea unor măsuri urgente pentru scăderea prețului energiei, astfel încât presiunea asupra industriei și cetățenilor să scadă, iar competitivitatea economiei europene să fie relansată. Pe această temă a existat consens între liderii participanți. În paralel, trebuie analizat modul în care va fi abordat sectorul energetic pe termen mediu și lung, cu accent pe valorificarea resurselor proprii și pe rolul acestora în mixul energetic european”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele a arătat că Uniunea Europeană trebuie să își întărească autonomia energetică și să reducă dependențele externe cât mai repede, pentru a evita vulnerabilitățile care afectează piața și economia.
 
 
 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close