Niculae Bădălău, senatorul PSD care a înjurat Diaspora, se RETRAGE din politică: "A sosit momentul"

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Senatorul Niculae Bădălău a anunţat că se retrage de tot din viaţa politică. De-a lungul timpului, fostul baron s-a făcut "remarcat" prin declarații controversate şi derapaje grave la adresa milioanelor de români care muncesc în străinătate. Decizia vine după ce, în urmă cu o săptămână, el a demisionat și din funcția de președinte al PSD Giurgiu.

"Dragi giurgiuveni,

Pentru noi toți, Giurgiu înseamnă „FAMILIE”, iar familia reprezintă totul: armonie, comunicare, înțelegere, respect și, nu în ultimul rând, iubire. Familia înseamnă „ACASĂ”, și Giurgiu este pentru mine, și cred că și pentru voi, „acasă”.
Este greu să rezumi în câteva vorbe o viață de om, dar pot spune că, timp de 30 ani, cât am fost în familia politică a social-democraților, am făcut tot ce a stat în puterile mele ca acest județ, și România, în ansamblul ei, să își atingă potențialul enorm de dezvoltare pe care îl are.
Alături de prietenii și colegii social-democrați am pus umărul alături de administrația locală și județeană pentru dezvoltarea comunității în care trăim cu toții. Toate proiectele de dezvoltare a județului au fost legate în mod direct de susținerea pe care am avut-o de la nivel central.
Finanțarea importantă pe Programul Național de Dezvoltare Locală, sprijinul ministerial pentru derularea de proiecte, inclusiv din fonduri europene, toate au fost posibile pentru că dintotdeauna Partidului Social Democrat a înțeles nevoia acută de dezvoltare pentru Giurgiu.
Am fost mereu alături de primarii localităților giurgiuvene, indiferent din ce partid au făcut parte, și le-am susținut proiectele, știind cât de importante sunt ele pentru locuitorii județului, pentru crearea condițiilor de viață decenta și civilizată.

A sosit însă momentul să mă retrag din viața politică.

Spuneam la început că GIURGIU ESTE FAMILIA MEA. Și când spun acest lucru mă refer la familia care, deși trece prin multe încercări, suișuri și coborâșuri, este întotdeauna ÎNCREZĂTOARE și UNITĂ. Așa îmi doresc să rămâneți în continuare!
Experiența mea profesională de peste 30 de ani, acumulată atât în sectorul privat cât şi în cel public, precum şi experiența politică de 30 ani în PSD, mă fac să cred că dumneavoastră, dragi social-democrați giurgiuveni veți continua munca mea cu IMPLICARE, PROFESIONALISM şi EXCELENŢĂ.

Pentru acești 30 de ani petrecuți în slujba dumneavoastră, pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o în atâtea rânduri, vă mulțumesc. Fiecăruia dintre dumneavoastră și din tot sufletul.
Pentru mine politica înseamnă să oferim un viitor mai bun copiilor noștri. Am încredere în dumneavoastră dragi colegi și simpatizanți social-democrați giurgiuveni. Am certitudinea că veți crede în continuare în politicienii de stânga!

Întotdeauna alături de #giugiuveni, cu aleasă prețuire, al dumneavoastră,
Niculae Bădălău", a scris senatorul pe Facebook.

Niculae Bădălău și derapajele la adresa românilor din Diaspora

 

La sfârșitul anului trecut, Niculae Bădălău a fost la un pas de a-și pierde funcția, după ce a declarat, într-o conferință de presă, că este "o nebunie" să se mărească numărul parlamentarilor de Diaspora, în străinătate fiind 700.000 de români cu domiciliu în străinătate, restul până la trei-cinci milioane fiind "fetele alea de le duc ăștia”.

Anterior, el a fost filmat la o petrecere cântând alături de lăutari „Să vină diaspora, să ne @#$%^ pe ea!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel