Bilanț România, 11 iulie: S-a depășit orice RECORD. Numărul infectărilor, fără precedent de la începutul pandemiei
Medici români, scrisoare-manifest împotriva legii carantinei și izolării: „E Constituţional să aplici alt regim întregului personal medical?“ 10 Iulie 2020
Aerul condiționat ne poate infecta cu COVID-19 chiar dacă purtăm mască. Sfatul medicilor 10 Iulie 2020
Unde pot face un test anti-COVID românii care vor să meargă în țările cu restricții. Cât costă 10 Iulie 2020
Nelu Tătaru clarifică cifra infectărilor: "Persoanele retestate NU fac parte din cazurile raportate zilnic" 10 Iulie 2020
Tot mai mulți copii români se infectează cu COVID-19. Ce îi sfătuiesc medicii pe părinți 09 Iulie 2020
Alertă! Roșii toxice din Italia, Spania sau Turcia în piețele din România. Cum se pot recunoaște? 09 Iulie 2020
Grecia își face propriul test pentru detectarea COVID-19. Va fi mai ieftin decât kiturile din import, promit savanţii 09 Iulie 2020
Nelu Tătaru: „La ATÂTEA cazuri în trei-patru zile, la nivelul întregii țări, se impune starea de urgență“ 09 Iulie 2020
Virgil Musta, despre numărul mare de infectări cu Covid-19: „Riscul este să ajungem în situația Italiei, Franței, Spaniei” 09 Iulie 2020
România, a doua zi consecutiv pe locul 1 în UE la numărul de cazuri noi de coronavirus: Urcăm pe locul 9 la bilanțul deceselor 09 Iulie 2020
Bilanț 09 iulie: Un nou RECORD al infectărilor. România, aproape de a fi declarată zonă roșie 09 Iulie 2020
Nelu Tătaru, despre efectele deciziei CCR: "Au plecat 30.000 de persoane aflate în izolare şi 1.200-1.300 din carantină" 09 Iulie 2020
România, locul 1 în UE la numărul de cazuri noi de coronavirus: Mai multe decât Spania, Germania și Franța 08 Iulie 2020
Spania. Medic român, în prima linie în lupta cu virusul: „A fost ca în război! Nu știai cui să dai primul ajutor mai repede“ 08 Iulie 2020
Raed Arafat, după BILANŢUL infectărilor cu COVID-19: "Riscul, destul de serios. Greu de spus când ar trebui să revenim la starea de urgenţă" 08 Iulie 2020
Nelu Tătaru, PRIMELE declaraţii după ultimul bilanţ al infectărilor cu COVID. Se va ajunge din nou la stare de URGENŢĂ? 08 Iulie 2020
Bilanț România, 08 iulie: EXPLODEAZĂ numărul de infectări. Cifre RECORD pentru țara noastră 08 Iulie 2020
Bilanț mondial: Aproape 540.000 de MORȚI și peste 11 milioane de oameni infectați cu COVID 08 Iulie 2020
OMS recunoaşte. Există ''dovezi emergente'' despre răspândirea noului coronavirus prin aer 07 Iulie 2020
Bilanț coronavirus Italia, 7 iulie: 30 de decese în ultimele ore. Aproape 242.000 de îmbolnăviri 07 Iulie 2020
Alertă în China: Cazuri grave de ciumă bubonică și febră Dengue, descoperite lângă focarele de coronavirus 07 Iulie 2020
Ministrul Sănătății, despre carantinarea unor localităţi şi reîntoarcerea la starea de urgență 07 Iulie 2020