Muncitor român pe șantier, judecat la Viena după ce a furat un tablou valoros: "Era la gunoi și am întrebat Chat Gpt cât valorează"

polizei politia din austria vinea
Un român în vârstă de 29 de ani a fost achitat de un tribunal din Viena după ce a recunoscut că a luat dintr-o vilă un tablou semnat de celebrul artist german Anselm Kiefer.

Bărbatul a susținut că a crezut că opera fusese abandonată și urma să fie aruncată la gunoi. Instanța i-a dat dreptate și a decis achitarea sa, invocând și îndoieli privind termenul de prescripție.

Potrivit declarațiilor făcute în fața instanței, românul lucra între mai și iunie 2025 pe un șantier din cartierul vienez Währing. El a povestit că, în timp ce evacua molozul, a observat tabloul lângă o grămadă de scânduri.

„Curățam molozul și am ieșit prin garaj. Atunci am descoperit poza pe o grămadă de scânduri de lemn”, a spus acesta în fața judecătorului.

Bărbatul a declarat că a fost convins că tabloul fusese aruncat și i s-a părut păcat să fie lăsat acolo. El a luat obiectul fără să știe că este vorba despre lucrarea „Argonauții”, semnată de artistul german Anselm Kiefer, o operă care reprezintă un avion din plumb.

„Am întrebat ChatGPT cât ar putea valora”

După ce a dus tabloul acasă, românul a încercat să afle dacă acesta are vreo valoare.

„Am întrebat ChatGPT cât ar putea valora”, le-a spus el magistraților.

Potrivit declarației sale, inteligența artificială i-a oferit o estimare de aproximativ 5.000 de euro. Ulterior, a descoperit că lucrarea provenea de la casa de licitații Dorotheum și a trimis chiar o solicitare pentru a afla mai multe informații despre aceasta.

Întrebat dacă avea cunoștințe în domeniul artei, inculpatul a răspuns că nu și a explicat simplu de ce i-a atras atenția tabloul: „Îmi plac avioanele”.

Avocatul său a insistat asupra acestui aspect și a afirmat că clientul său nu a avut niciodată legături cu lumea artei și nu a înțeles valoarea reală a operei.

Judecătorul l-a crezut și a dispus achitarea

Magistratul a apreciat că o persoană fără pregătire în domeniu nu putea evalua cu exactitate valoarea tabloului și a arătat că nici alți judecători consultați nu și-au dat seama că lucrarea ar valora mai mult de 5.000 de euro.

În plus, ancheta a ridicat probleme privind momentul exact al comiterii faptei. Plângerea la poliție a fost depusă abia în aprilie 2026, iar raportul final a ajuns la procurori în luna mai. Instanța nu a putut stabili cu certitudine când a avut loc incidentul și nici când au apărut suspiciunile concrete împotriva românului.

În aceste condiții, judecătorul a considerat că este vorba, cel mult, despre un furt simplu, pentru care termenul de prescripție este de un an. Cum exista posibilitatea ca acest termen să fi expirat deja, bărbatul a fost achitat.

„În caz de îndoială, termenul de prescripție a expirat. Data viitoare, întreabă înainte să iei ceva”, i-a spus judecătorul la finalul procesului.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
SONDAJ DE OPINIE
Statul român ar trebui să creeze platforme online de dialog cu diaspora pentru a afla bune practici?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close