"Muncă fără acte în UK". Consulatul României la Londra, anunț important pentru români

romani-anglia-anunturi-de-angajare
Consulatul României la Londra atrage atenția cu privire la o serie de anunțuri postate pe Internet și care promit românilor locuri de muncă în Marea Britanie "fără acte". 

Anunțurile care le promit românilor locuri de muncă în Marea Britanie "fără acte" trebuie privite cu mare atenție, acest lucru fiind ilegal. Cei care sunt păcăliți cu astfel de locuri de muncă pot ajunge la închisoare, iar banii câștigați din munca ilegală confiscați de autorități.

"Având vedere prezența în mediul online a unor oferte de locuri de muncă "fără acte" dorim să vă atragem atenția asupra următoarelor aspecte:

- O persoană fără drept de ședere în Regatul Unit este considerată imigrant ilegal și va fi supusă unor consecințe precum reținerea în centre de imigrare și emiterea unui ordin de îndepărtare. Cazurile agravante de abuzare a legislației în domeniul imigrației pot conduce la urmărire penală cu sentință până la maxim 6 luni în stare de detenție și după caz, toate câștigurile din munca ilegală puse sub sechestru", se arată într-un mesaj postat de Consulatul României la Londra pe pagina oficială de Facebook.

Noi reguli pentru lucrul în Marea Britanie începând cu 01 ianuarie 2021

Firmele care angajează persoane care nu dețin drept de muncă în Marea Britanie pot primi amenzi de până la 20.000 de lire.

"- Începând cu 1 ianuarie 2021, condițiile de intrare și ședere în Regatul Unit s-au schimbat. Pentru a putea munci în Regatul Unit, cetățenii europeni, inclusiv români, trebuie să aplice pentru viză de muncă anterior deplasării în acest stat, dacă nu au fost eligibili pentru înregistrarea în Schema de rezidență EUSS (pre-settled/settled). Informații referitoare la rutele de imigrație în Regatul Unit pot fi accesate la: https://www.gov.uk/browse/visas-immigration/work-visas 

- NU aplicați pentru Schema de rezidență EUSS dacă nu sunteți eligibil, refuzul cererii vă poate îngreuna vizitarea Regatului Unit în viitor.

- Angajarea unei persoane care nu deține dreptul de muncă în Regatul Unit poate atrage consecințe precum plata unei amenzi de până la £20.000", mai transmite Consulatul.

--------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close