Ministrul Justiției, după Raportul GRECO: „Vă rog să ne înțelegeți”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a anunțat, astăzi, că instituția pe care o conduce va face o analiză după rapoartele GRECO, așa cum, după părerea sa, ar trebui să facă fiecare instituție menționată în acest raport și să ia măsurile care consideră că se impun, conform Mediafax.

„Ministerul Justiției și Guvernul, prin Ministerul Justiției, a dat dovadă de transparență, a dat dovadă de bună-credință, de profesionalism și, în mai puțin de două săptămâni de când am primit rapoartele, le-am și tradus și au fost publicate astăzi. Eu mă bucur că, în raportul acesta, un obiectiv important al Ministerului Justiției, asumat pe perioada Președinției noastre, a fost aderarea Uniunii Europene la GRECO în calitate de observator. Pot să spun că acest obiectiv al Ministerului Justiției a fost îndeplinit. În legătură cu celelalte recomandări, vă rog să ne înțelegeți, la Ministerul Justiției noi o să ne facem propria analiză, așa după cum cred că fiecare instituție menționată în raportul GRECO o să-și facă propria analiză și să tragă concluziile și să ia măsurile care consideră că se impun”, a declarat Ana Birchall.

Ministerul Justiției a publicat, marți, cele două rapoarte GRECO la adresa României.

Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO) a transmis că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului Bucureştiului de a desfiinţa Secţia specială de investigare a magistraţilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel