Ministrul britanic al Sănătăţii, acuzat că a "sacrificat" azilurile de bătrâni în criza de COVID-19

Andreea Cosma |
Data publicării:
sursa foto: Flickr.com
sursa foto: Flickr.com

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a respins miercuri acuzaţia că guvernul de la Londra a expus bătrânii din aziluri la riscuri suplimentare prin favorizarea spitalelor pentru combaterea epidemiei de COVID-19, transmite Reuters.

O anchetă a agenţiei citate a arătat că politicile de evitare a supraaglomerării spitalelor au creat o presiune sporită asupra azilurilor. Unităţile de îngrijire a bătrânilor s-au confruntat cu dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la teste pentru coronavirus şi echipamente de protecţie.

În timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri la televiziunea Sky News, Hancock a fost întrebat dacă este adevărat că guvernul Regatului Unit a sacrificat bătrânii din aziluri. Ministrul a răspuns: "Nu, nu am făcut asta (...) am muncit de la început, din greu, să îi protejăm pe cei din aziluri". El a susţinut că executivul a alocat în acest scop "eforturi şi resurse uriaşe", dar nu a existat capacitatea de testare pe scară mai largă la începutul epidemiei.

Regatul Unit este acum ţara europeană cu cele mai multe decese înregistrate după infecţii cu coronavirus, depăşind Italia conform datelor anunţate miercuri. În acelaşi timp, Oficiul Naţional de Statistică a arătat că în penultima săptămână din aprilie numărul morţilor din aziluri a fost de trei ori mai mare decât cu o lună în urmă, luând în considerare toate cauzele.

Guvernul britanic urmează să revizuiască joi măsurile de distanţare socială impuse de la sfârşitul lui martie. Premierul Boris Johnson, care urmează să anunţe duminică deciziile adoptate, a arătat clar că este îngrijorat de posibilitatea declanşării unui nou val de îmbolnăviri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel