Ministerul Apărării din Belarus a anunţat că aproape 9000 de militari ruşi vor sosi în țară din Federaţia Rusă

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Aproximativ 9000 de militari ruşi vor ajunge în Belarus, în cadrul desfăşurării unei grupări comune de trupe, a informat Ministerul Apărării al Republicii Belarus. 

"Primele eşaloane cu militari ruşi care fac parte din această grupare au început să sosească în Belarus. Redistribuirea lor va dura câteva zile. Numărul total va fi în jur de 9000 de militari", a spus şeful departamentului pentru cooperarea militară internaţională, ministrul adjunct belarus al apărării, Valeri Revenko, pe Twitter, duminică.

Informaţii mult mai detaliate pentru ataşaţii militari străini, potrivit lui Revenko, vor fi oferite în cadrul unui briefing, luni, 17 octombrie. După cum a mai precizat, la 10 octombrie, preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat că a convenit cu omologul său rus, Vladimir Putin, desfăşurarea unei grupări regionale comune de trupe în legătură cu agravarea situaţiei de la graniţele de vest ale Uniunii Rusia-Belarus.

 Ministerul Apărării din Belarus a anunţat că aproape 9000 de militari ruşi vor sosi în țară din Federaţia Rusă

 

Potrivit lui Lukaşenko, s-a ajuns la acest acord în timpul unei întâlniri bilaterale cu preşedintele rus, la Sankt Petersburg, după un summit informal al CSI. Ministerul Apărării din Belarus a subliniat că gruparea este desfăşurata pentru a asigura paritatea în domeniul securităţii militare şi menţinerea păcii în Belarus şi, de asemenea, că această decizie este pusă în aplicare în interesul consolidării protecţiei şi apărării frontierei de stat a Belarus pentru a reduce activitatea militară în zonele de frontieră.

Din gruparea regională de forţe vor face parte forţele armate ale Belarus, precum şi formaţiuni militare ale Federaţiei Ruse, potrivit Interfax, titrează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel