Marea Britanie va permite accesul publicului pe stadioane. Anunţul premierului Boris Johnson

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat luni că publicul poate reveni într-un număr limitat pe stadioanele din Anglia, în zonele mai puţin afectate de pandemia de coronavirus. 

Măsura de relaxare va intra în vigoare după ce va expira, pe 2 decembrie, starea de lockdown, introdusă pe 5 noiembrie, scrie AFP, citată de Agerpres. Potrivit guvernului, stadioanele vor putea găzdui până la 50% din capacitatea lor, cu o limită stabilită la 2.000 sau 4.000 de spectatori, în funcţie de restricţiile locale în vigoare. În zonele cele mai afectate de coronavirus, meciurile vor continua să se joace fără public, a mai anunțat Boris Johnson.

Anglia a intrat în lockdown la începutul lunii noiembrie pentru a doua oară de la începutul pandemiei și timp de 4 săptămâni vor fi în vigoare noi restricții, în încercarea de a încetini creșterea numărului de cazuri de coronavirus. Marea Britanie ajunsese la un record de 20.000 de îmbolnăviri pe zi, motiv pentru care a impus măsura carantinei parțiale.

Oamenilor li se cere să rămână acasă cu excepţia deplasărilor la serviciu, la şcoală, la cumpărături esenţiale, la medic, pentru a face sport sau a îngriji alte persoane.  În plus, magazinele non-esențiale, barurile și sălile de sport au fost închise până pe data de 3 decembrie, iar autoritățile au anunțat încă de la anunțul măsurilor că vor fi aplicate amenzi usturătoare în caz de încălcare a regulilor.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel