Marcel Ciolacu, întâlnire cu românii din SUA: „Oricâte start-up nation am face noi pentru diaspora, trebuie ceva mai mult“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Românii nu pot fi ţinuţi în ţară decât dezvoltând serviciile publice şi infrastructura, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, duminică, în cadrul unei recepţii unde s-a întâlnit cu români stabiliţi în SUA.

'Nu am venit să insist să reveniţi în România, pentru că ştiu că n-o veţi face. Aţi realizat şi aveţi deja o familie în Statele Unite şi sunt ferm convins că vă este foarte greu să reveniţi în acest moment în România. În schimb, putem dezvolta lucruri împreună', a arătat el.

Marcel Ciolacu a spus că speră ca 'SUA să devină cel mai important investitor direct în România în toate domeniile şi cel mai important partener comercial non-UE al României'.  În acest fel, a apreciat el, diaspora va găsi calea de a comunica mai bine cu ţara. 'Oricâte start-up nation am face noi pentru diaspora, Guvernul României, la elita care este în ţara aceasta, trebuie ceva mai mult', a punctat şeful Executivului.

Ciolacu: Am încercat acum 30 de ani, la fel ca şi dumneavoastră, să fac parte din diaspora românească

 

El a mărturisit că la un moment dat şi-a dorit să plece din România. 'Sunt pentru prima oară în Statele Unite mai mult de 24 de ore. Data trecută am fost doar într-un tranzit către America de Sud, într-un demers cu OSCE. Am încercat acum 30 de ani, la fel ca şi dumneavoastră, să fac parte din diaspora românească, undeva în Europa, în Marea Britanie. Nu am reuşit acest lucru. A încercat şi fratele meu. În Germania a stat vreo zece ani şi pe urmă a revenit în ţară împreună cu familia', a punctat acesta.

Ciolacu a vorbit şi despre situaţia de securitate din ţara noastră. 'Am trecut printr-o pandemie, ca şi dumneavoastră aici, printr-o criză energetică, printr-o inflaţie exagerată şi mai nou trecem în România şi printr-o criză de securitate regională şi, nu în ultimul rând, globală, România având cea mai lungă frontieră cu Ucraina şi adevărul este că România în acest moment ţine spatele frontului din Ucraina. România nu ar fi putut face acest lucru fără partenerul său strategic, Statele Unite ale Americii', a mai spus premierul, citat de Agerpres.

Ciolacu, despre România și programul Visa Waiver

 

De asemenea, s-a referit şi la eforturile de a include România în Visa Waiver. 'Sunt ferm convins că, cu ajutorul dumneavoastră, proiectul de suflet al nostru, al tuturor românilor, dar în acest moment şi proiectul de suflet al doamnei ambasador a Statelor Unite în România, renunţarea la vizele şi programul Visa Waiver, va deveni realitate din anul 2025. Nu vom putea depăşi această provocare fără ajutorul dumneavoastră şi fără implicarea dumneavoastră personală', s-a adresat premierul celor prezenţi.

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, prezentă la recepţia de la Washington D.C., a afirmat că parteneriatul strategic 'nu a fost niciodată mai important decât în prezent, în contextul ameninţărilor cu care ne confruntăm în Europa, din cauza unei Rusii agresive şi a atacului său asupra Ucrainei'. 'România a fost un partener puternic şi a făcut multe eforturi pentru a susţine Ucraina, în special în ceea ce priveşte transportul de cereale, primirea de refugiaţi şi în domeniul asistenţei militare', a arătat diplomatul. Ea a vorbit şi de achiziţiile militare pe care ţara noastră le-a făcut din Statele Unite ale Americii. 'Noi, partea americană, facem tot ce putem pentru a consolida postura de descurajare şi apărare a României pe Flancul estic al Alianţei. Eu şi ministrul Apărării am avut plăcerea de a vedea unele dintre noile capabilităţi pe care România le-a ales', a afirmat Kavalec. În ceea ce priveşte includerea României în programul Visa Waiver, a spus că există progrese.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel