Maia Sandu mulțumește României: "Ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Maia Sandu a mulţumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova.

Preşedinta Maia Sandu a mulţumit României pentru sprijinul consecvent acordat Republicii Moldova, în cadrul unei întâlniri, joi, cu ambasadorul român Cristian-Leon Ţurcanu, transmite Radio Chişinău.

"O noutate excelentă este testarea în perioada următoare a punctului comun de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa, pe sensul de intrare în România", a spus ea, conform unui comunicat al preşedinţiei de la Chişinău.

"De asemenea, miercuri, 1 februarie, în Republica Moldova a ajuns primul lot de lemne din România, de peste 2.000 de metri steri, care vor ajunge în curând la cetăţeni", a adăugat ea.

Cu ocazia acestei întrevederi, Maia Sandu a apreciat sprijinul Bucureştiului pentru parcursul european al Republicii Moldova.

"România ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie şi rămâne principalul partener economic al ţării noastre", a spus Maia Sandu.

Starea de urgenţă din Republica Moldova, prelungită cu încă 60 de zile

 

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joi, cu majoritate de voturi, prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării cu încă 60 de zile, începând cu 4 februarie, măsura fiind propusă de Comisia pentru Situaţii Excepţionale, relatează Newsmaker.md.

Decizia a fost adoptată cu 60 de voturi pentru şi unul împotrivă.

Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor a părăsit sala de şedinţe înainte de a examina prelungirea stării de urgenţă, în timp ce, înaintea şedinţei, reprezentanţii Partidului Şor au anunţat că vor boicota reuniunea.

'Ce ne aduce această stare de urgenţă? Nu vedem de ce să o prelungim. Grupul nostru este împotriva acestei discuţii şi plecăm din sala de şedinţă în semn de protest', a declarat comunistul Oleg Reidman, în timp ce la tribuna parlamentului se afla premierul Natalia Gavriliţă.

De partea cealaltă, şefa guvernului le-a explicat parlamentarilor că starea de urgenţă le permite autorităţilor să intervină rapid.

'Sunt mulţi care se întreabă de ce ne trebuie stare de urgenţă şi prelungirea ei dacă oamenii nu simt că sunt în stare de urgenţă. Eu îmi doresc ca să nu simţim niciodată că suntem în stare de urgenţă. Dacă oamenii nu simt starea de urgenţă, înseamnă că ne-a reuşit. Abordarea noastră a fost una corectă', a spus Gavriliţă.

'Până când nu e târziu, mai aveţi o şansă de a aduce Moldova într-o situaţie normală. Dar cu fiecare prelungire a stării de urgenţă, posibilitatea este tot mai mică', a opinat deputatul neafiliat Gaik Vartanean.

'Trebuie să înţelegem contextul deciziei, avem un război la hotar. (...) Noi avem nevoie să luăm decizii repede. Să se poată interveni când este o criză', a afirmat la rândul său parlamentarul Lilian Carp din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), aflat la guvernare.

Ultima dată, parlamentul de la Chişinău a votat în decembrie prelungirea stării de urgenţă cu 60 de zile, aminteşte portalul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel