Mai mulți migranți, între care și copii, la granița României. Erau ascunși în trei automarfare cu destinația Germania, Franța și Cehia

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Poliţiştii de frontieră arădeni au prins, în ultimele 24 de ore, 15 migranţi din Afganistan și Iran, solicitanți de azil în România, care au încercat să iasă din țară ascunşi în trei camioane care urmau să ajungă în Germania, Franța și Cehia.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a trei ansambluri rutiere, conduse de doi cetăţeni turci și un român. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pentru societăţi din Germania, Franța și Cehia.

Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, cincisprezece cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan și Iran, cu vârste cuprinse între 11 şi 28 de ani, solicitanți de azil în România.

„În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun“, informează autoritățile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel