MAE. Câte secţii de votare vor fi deschise în Diaspora la alegerile parlamentare din acest an

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe a transmis luni, 9 noiembrie, că estimează, după consultări cu românii din afara ţării, că vor fi organizate 750 - 755 de secţii de votare la alegerile parlamentare. 610 dintre acestea au deja stabilite toate elementele cerute de lege. Procesul electoral se va derula cu respectarea măsurilor de limitare a pandemiei impuse atât de România, cât şi de ţările respective.

 

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, luni, că, până în 16 noiembrie, trebuie înaintate către AEP propunerile de înfiinţare de secţii de votare în străinătate, urmând ca AEP să stabilească, prin Hotărâre, lista secţiilor de votare, până, cel mai târziu, la data de 18 noiembrie. "Singurele state ale căror autorităţi au informat oficial ca nu vor permite organizarea de secţii de votare pe teritoriul lor, nici la sediile misiunilor diplomatice, nici in alte locaţii, sunt Nigeria şi Malta. Sunt state în care, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, organizarea de secţii de votare este improbabilă: R.P.D. Coreeana, care are graniţele închise. De asemenea, în alte state, din diverse motive logistice, organizarea de secţii de votare este improbabilă: Venezuela (activitate diplomatica suspendată).

Totodată, în urma instrucţiunilor Centralei MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare din străinătate au demarat un amplu proces de consultare cu societatea civilă, reprezentanţi ai asociaţiilor şi ai comunităţilor de cetăţeni români în vederea identificării parametrilor optimi ai dimensionării şi amplasării secţiilor de votare, rezultatele acestor consultări contribuind la baza argumentativă pentru organizarea de secţii de votare în străinătate", a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procese electorale din cadrul MAE Iulian Ivan. Conform propunerilor făcute de misiunile diplomatice, MAE estimează organizarea a unui număr de aproximativ 750-755 de secţii de votare pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

 

Hartă interactivă cu secţiile de votate în Diaspora 



"Din acestea, vreau sa menţionez ca 610 au deja toate elementele solicitate de lege (respectiv: adresa completă, nota logistică pentru fiecare local de vot, sinteza consultărilor cu cetăţenii românii, informaţiile primite de la autorităţile străine competente privind numărul de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate), acestea stand la baza dosarului şi propunerii de înaintare către Autoritatea Electorală a propunerii de înfiinţare de secţii de votare. Subliniez că MAE monitorizează permanent situaţia generată de măsurile specifice impuse pentru prevenirea răspândirii infectării cu SARS-CoV-2, pentru a evalua, dacă va fi cazul, relocarea unor secţii de votare sau reorganizarea sistemului de secţii la nivelul acestor ţări. Astfel de cazuri sunt prevazute de Legea 202/2020 si MAE va informa prompt cetăţenii romani din zonele vizate, pentru ca aceştia să se poată îndrepta către alte secţii de votare la care să îşi poată exercita dreptul de vot", a mai declarat Iulian Ivan.

MAE va pune la dispoziţia cetăţenilor informaţii despre secţiile de votare din apropiere, inclusiv prin intermediul unei hărţi interactive, care va putea fi accesata de asemenea pe secţiunea dedicată alegerilor parlamentare de pe site-ul MAE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel