MAE, avertizare pentru românii din Franța: Transportul public, paralizat de greve

greva_paris_franta_transporturi
Sursa foto: captură Știrile PRO TV
MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru Franța din cauza unor manifestații care au loc marți. Circulația feroviară, urbană și interurbană ar putea fi afectată. 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatele franceze au lansat un apel la manifestații și greve pe întregul teritoriul Franței, pentru ziua de marți, 3 martie 2020.

Vor fi manifestații în special în fața prefecturilor și subprefecturilor. De asemenea, sunt posibile perturbări ale circulației feroviare, urbană și interurbană, precum si în rețeaua rutieră.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență, relatează Mediafax.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 și Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close