Lukaşenko: Polonia şi NATO pun la cale împărţirea Ucrainei

Liviu Ludovic / 23 mai 2022, 17:08

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko s-a declarat îngrijorat luni de ceea ce a numit acţiuni ale Occidentului pentru a "dezmembra" Ucraina şi a acuzat Polonia că vrea să pună mâna pe partea de vest a acestei ţări, relatează Reuters. El nu a oferit nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale.

"Ceea ce ne îngrijorează este că ei sunt pregătiţi, polonezii şi NATO (...), să ia vestul Ucrainei, aşa cum a fost înainte de 1939", a spus Lukaşenko în timpul unei întâlniri televizate cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Potrivit lui Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Putin, Kievul ar trebui să ceară ajutor, în cele din urmă, pentru prevenirea confiscării vestului Ucrainei.

Moscova a sugerat în trecut că Polonia încearcă să stabilească un control asupra teritoriilor istorice poloneze din Ucraina, acuzaţie despre care Varşovia spune că este o dezinformare.

Polonia este unul dintre cei mai puternici susţinători ai Ucrainei, trimiţând arme peste graniţă şi primind peste trei milioane de refugiaţi ucraineni.

Belarus a declarat în martie că forţele sale armate nu iau parte la ceea ce Moscova numeşte "operaţiunea specială" din Ucraina, dar a servit drept rampă de lansare pentru ca Rusia să trimită mii de soldaţi peste graniţă la 24 februarie.

Conform unui pact de neagresiune semnat în 1939 chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au împărţit Polonia între ele. Cea mai mare parte a teritoriului ocupat de Moscova este acum fie în Belarus, fie în Ucraina, în timp ce Kaliningradul este o enclavă a Rusiei.

Vladimir Putin face glume pe seama faptului că este învinuit de toate nenorocirile din lume

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus în glumă luni că va avea o discuţie serioasă cu Occidentul cu privire la afirmaţiile acestuia că el ar fi de vină pentru întreg haosul economic provocat de conflictul din Ucraina şi de sancţiunile devastatoare occidentale la adresa ţării sale, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Invazia rusă în Ucraina a dus la uciderea a mii de persoane şi la strămutarea altor 14.000, în timp ce tentativele Occidentului de a izola Rusia, ca măsură punitivă, şi blocarea de către Moscova a transporturilor de cereale în porturile Ucrainei de la Marea Neagră au provocat o creştere a preţului la petrol, gaze naturale, cereale, ulei de gătit şi îngrăşăminte.

În cadrul unei întrevederi la reşedinţa sa din Soci, staţiune balneară de la Marea Neagră, Putin i-a spus omologului său belarus Aleksandr Lukaşenko că economia Rusiei merge bine, în pofida sancţiunilor. Imagini de la această întâlnire au fost difuzate de media de stat ruse.

Lukaşenko a declarat că sancţiunile au impulsionat cele două ţări să se concentreze pe autodezvoltare şi că elitele din Occident s-au înşelat cu privire la cauzele problemelor lor economice.

'Cât priveşte economia, mulţumim Occidentului pentru că ne-au dat un astfel de impuls spre propria noastră dezvoltare', i-a mărturisit Lukaşenko lui Putin, care a zâmbit şi a dat aprobator din cap.

"Ceea ce se întâmplă acolo (în Occident) este că ei au subestimat într-adevăr lucrurile citind propriile media. S-au ales cu inflaţie şi spun - e adevărat - că 'Putin este vinovat'. 'Putin este vinovat pentru toate' ", a afirmat Lukaşenko.

De cealaltă parte a unei măsuţe, Putin şi-a muşcat buzele şi a dat din cap.

'Vom avea o discuţie serioasă cu ei', a spus în replică Putin, schiţând un zâmbet forţat.

Lukaşenko, al cărui regim este în prezent principalul aliat al Moscovei, a râs înfundat, exclamând: 'Da!'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0