Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, astăzi, pentru PSNews.ro, că-i va trimite și el o scrisoare lui Frans Timmermans, în care îl va atenționa că „nu o să-l mai recunoaștem ca membru al internaționalei socialiste”. Declarația vine după ce prim-vicepreședintele Comisiei Europene a avertizat asupra derapajelor României de la principiile statului de drept.
Dumitru Buzatu consideră că avertismentul lansat de Timmermans vine ca urmare a unei presiuni din grupul de prieteni.
„Am să-i scriu și eu o scrisoare domnului Timmermans și o să-l avertizăm că, dacă mai continuă să ne scrie scrisori, noi nu o să-l mai recunoaștem ca membru al internaționalei socialiste. Cred că are mai degrabă o presiune constantă pe care o exercită cineva din grupul de prieteni, de cunoștințe care are sau nu un interes în România”, a declarat social-democratul.
Citește și OFICIAL. România, sub ameninţarea "opţiunii nucleare" din cauza modificărilor la Codul penal şi de procedură penală
Reacția lui Dumitru Buzatu vine în contextul în care prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a transmis o scrisoare în care avertizează că Articolul 7 din Tratatul UE va fi declanșat în cazul României dacă modificările aduse Codurilor Penale vor intra în vigoare.
Scrisoarea este datată 10 mai, fiind adresată președintelui Klaus Iohannis, premierului Viorica Dăncilă, președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar și președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Angajări în Italia, cu ocazia Olimpiadei de Iarnă. Iată salariile oferite muncitorilor din toate domeniile, începând din 18 iunie
Bogdan Bolojan /
14 iun 2025, 23:48
În așteptarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de iarnă Milano Cortina 2026, autoritățile italiene au anunțat deschiderea a 700 de noi posturi în zona Cortina d’Ampezzo, în provincia Belluno, chiar în inima Alpilor. Evenimentul sportiv internațional va avea loc între 6 februarie și 15 martie 2026, iar selecția pentru posturi se va face miercuri, 18 iunie 2025, între orele 9:00 și 13:00, la sediul Randstad Belluno, pe via Medaglie d'Oro.