Lider PSD, DEMISIE de ultimă oră. A trecut la partidul lui Ponta

psd_sigla_membri_dcnews
Fostul prefect Claudiu Pop, membru al PSD de 17 ani, şi-a anunţat marţi înscrierea în Partidul PRO România, în cadrul conferinţei de presă la care a participat şi liderul naţional al formaţiunii, Victor Ponta. 

'L-am convins o dată, acum 17 ani, să vină la Tineretul Social-Democrat, îl conving azi pentru a doua oară şi i-am promis că e ultima oară, că n-am făcut PRO România ca să ne întoarcem la PSD. Îmi pare rău de PSD, dar fiind confiscat de un grup infracţional organizat, nu cred că are un viitor, de atât timp merg într-o direcţie anti-europeană, anti-dezvoltare, anti-democratică', a afirmat Victor Ponta.

Din 2002 în PSD, Claudiu Pop a afirmat că după ce a fost schimbat din funcţie în urmă cu doi ani, nu a plecat din partid, şi-a plătit cotizaţia, dar nu a mai fost invitat la nicio şedinţă.

'Chiar am mers la o conferinţă judeţeană (a PSD Bihor, n.r.) pentru că m-au chemat primarii, dar au reuşit să facă aşa încât să nu-mi dea cuvântul', a mai afirmat fostul prefect. Anunţul lui Claudiu Pop a fost făcut, marţi, cu ocazia unei vizite electorale în Bihor a candidaţilor PRO România pentru alegerile europarlamentare. Alături de Victor Ponta s-au aflat comisarul european Corina Creţu, fostul ministru al Agriculturii Daniel Constantin şi fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu. Ei au participat la o întâlnire la Oradea cu peste 400 de membri ai Pro România. 

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close