Lider german, critici dure la adresa Comisiei Europene privind cumpărarea vaccinurilor anti-Covid: "A fost nepotrivită"

Andreea Cosma |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Comisia Europeană a făcut de mântuială procesul de procurare a dozelor de vaccin anti-COVID-19 şi de aprobare a lor pentru utilizare în interiorul Uniunii Europene, susţine liderul Uniunii Creştin-Sociale germane (CSU), Markus Söder, potrivit politico.eu.

"În mod evident, procedura europeană de achiziţionare a vaccinului a fost nepotrivită. Este dificil de explicat că un vaccin foarte bun este dezvoltat în Germania, dar este administrat mult mai rapid în alte părţi'', a declarat Söder, într-un interviu pentru publicaţia Bild am Sonntag.

Comentariile liderului bavarez survin pe fondul înmulţirii criticilor faţă de lentoarea sistemului UE de aprobare a vaccinului, ceea ce a făcut ca vaccinul dezvoltat de grupul american Pfizer în colaborare cu compania germană BioNTech să fie utilizat în afara UE cu câteva săptămâni înainte de a primi undă verde în interiorul blocului comunitar.

 

"Procedura europeană de achiziţionare a vaccinului a fost nepotrivită"



''Comisia Europeană a planificat probabil în mod prea birocratic: au fost comandate prea puţine vaccinuri dintre cele bune şi dezbaterile privind preţul au continuat pentru prea mult timp'', a explicat Markus Söder.

Executivul UE şi-a susţinut însă poziţia. "Actuala stagnare nu este cauzată de volumul comenzilor, ci de criza mondială a capacităţii de producţie'', a afirmat comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides.

Duminică, premierul britanic Boris Johnson şi-a exprimat speranţa că în primele luni ale acestui an vor fi administrate zeci de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, în timp ce în Israel autorităţile au declarat că până la finalul lui ianuarie ar trebui să se vaccineze 2 milioane de persoane din această ţară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel