Legi justiție. Danileț, 5 soluții pentru evitarea dezastrului

Narcis Popa |
Data publicării:

Judecătorul Cristi Danileț a identificat cinci soluții pentru a ataca ordonanța 92 de modificare a legilor justitiei, care desființează practic DNA. 

Care sunt cele 5 soluții propuse de Danileț:

"- Guvernul să dea OUG 93 prin care să abroge OUG 92. OUG de azi e atât de dezastruoasă pentru sistem, încât nu poate fi menținută. Guvernul însuși poate să revină asupra ei. A făcut-o și anul trecut cu OUG 13, abrogată prin OUG 14. Produce efecte de îndată, deci se poate face până joi cel târziu.

- Avocatul Poporului să sesizeze CCR. Așa a făcut într-o altă speță care a dus la emiterea deciziei CCR 1221/2008, când Avocatul Poporului a invocat: „Prin emiterea OUG 136/2008, Guvernul încearcă să se situeze „într-o poziţie opusă şi conflictuală cu Parlamentul" care, în cadrul celor trei puteri, „are o poziţie primordială", înfăptuind funcţia legislativă şi gestionând procesul decizional. Funcţia executivă realizată de Guvern este în mod evident subordonată şi controlată de Parlament, rolul acestuia fiind acela de „a executa legile", iar „nu de a obstrucţiona aplicarea lor". În aceste condiţii, ordonanţa criticată „se prezintă ca un refuz explicit al Guvernului de a aplica şi executa legea votată de către Parlament şi promulgată de Preşedintele României. Prin aceasta se încalcă comportamentul constituţional loial, comportament care rezultă din principiul separaţiei şi echilibrului puterilor„.

- Parlamentul să respingă OUG. Potrivit procedurii, ordonanța trebuia comunicată ieri sau cel târziu astăzi către Parlament pentru a o aproba sau a o respinge. Parlamentul va putea în regim de urgență să respingă ordonanța. Dar între timp ea își va produce efectele.

- Președintele să sesizeze CCR. El poate să invoce conflict constituțional între autorități: pe de o parte Guvernul și-a arogat atribuții legislative, pe de altă parte Guvernul afectează în mod grav funcționarea unei instituții fundamentale a statului, cum este Ministerul Public.

- Procurorii să conteste încetarea mandatelor. Procurorii ale căror mandate se vor încheia din cauza OUG 92 vor putea să atace în justiție actul administrativ prin care se va dispune eliberarea lor din funcție, iar în justiție să invoce excepția de neconstituționalitate a OUG. Nu mă îndoiesc că vor avea câștig de cauză. Dar această procedură ia enorm de mult timp," a scris Cristian Danileț pe contul de socializare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel