Lacrimi de DURERE pentru Dariana, românca SPULBERATĂ pe o trecere de pietoni din Belgia

Liviu Ludovic / 2 apr 2019, 12:34 Salveaza PDF Comentarii

Presa din Belgia publică noi informații despre tragicul accident în care și-a pierdut viața Dariana Palcău, o tânără româncă de 30 de ani. 

Sute de români și-au exprimat condoleanțele pe rețelele de socializare, după tragedia din Belgia în care si-a pierdut viața Dariana, o tânără româncă în vârstă de 30 de ani.

Şoferul care a spulberat-o pe Dariana Palcău pe o trecere de pietoni din Bruxelles, aruncând-o la 20 de metri de locul impactului, are doar 19 ani și permis de conducere provizoriu, relatează hln.be.

Houssem-Eddine B. a fost reţinut imediat de poliţiştii belgieni, apoi dus la audieri. Acesta a fost eliberat de anchetatori pentru că, în momentul producerii accidentului, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor şi nici nu avea cazier.

Şoferul le-a declarat anchetatorilor că şi el este o victimă.

Potrivit presei belgiene, tânărul a mărturisit că a fost nevoit să se urce la volanul maşinii pentru că prietena lui conducea băută cu peste 100 km/oră, în zona unde limita era de doar 50 km/oră.

"Mi-a fost frică și atunci am decis să mă urc la volan", a declarat tânărul.

Potrivit nieuwsblad.be, totul s-a petrecut pe trecerea de pietoni atunci când două mașini s-au oprit pentru ca românca să treacă, însă un șofer, în vârstă de 19 ani, a mers prin partea dreaptă a mașinilor, dorind să le ocolească, și a izbit-o din plin pe tânără, aruncând-o la 20 de metri distanță.

Echipajele de prim-ajutor sosite la locul accidentului nu au mai putut face nimic pentru româncă, fiind nevoite să pronunţe decesul.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI



Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.24