Germania și Franța ar putea să o SUSȚINĂ pe Kovesi. România, NU!

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Deși România, prin ministrul Justiție, nu sprijină candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European, alții o fac. Și nu oricine, ci reprezentantul statului unuia dintre contracandidați.

Președintele comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a declarat joi, la București, că Franța și Germania ar putea să o susțină p eLaura Codruța Kovesi, deși au propriii candidați pentru șefia Parchetului European.

„Puteţi porni de la acest lucru: pe locul întâi se află Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef al DNA, pe locul doi se află un candidat din Franţa şi pe locul trei un candidat din Germania. Competenţele doamnei Kovesi sunt fără nicio urmă de îndoială, este practic predestinată pentru această funcţie şi eu mi-aş putea imagina, de exemplu, că Germania şi Franţa ar putea ajunge la un compromis şi la a găsi o soluţie de comun acord în favoarea candidatului român. Am adresat şi o solicitare ministrului român al Justiţiei de a sprijini candidatul român, pentru că e un candidat care are şanse şi care e candidat la o funcţie înaltă europeană şi care ar fi practic oprit puţin, înfrânat de către propriii săi oameni”, a declarat Krichbaum, într-o conferinţă de presă la Bucureşti.

Cu toate acestea, ministrul Justiției din România, Tudorel Toader, le cere omologilor europeni să nu o aleagă pe Kovesi pentru această funcție. Ca să fie mai convingător, Toader chiar le-a scris celorlalți miniștri de Justiției în care susține că Kovesi nu este potrivită pentru această funcție, explicând de ce a dat-o afară de la DNA.

Mai mult decât atât, Toader a declarat presei că va discuta personal cu ceilalți miniștri despre acest subiect, și le va explica acestora de ce Kovesi nu trebuie aleasă în această funcție.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel