Klaus Iohannis, la summitul UE - Uniunea Africană

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Liderii Uniunii Europene și ai Uniunii Africane au adoptat o Declarație comună – Viziune Comună pentru 2030, care reflectă dorința ambelor părți de a consolida un parteneriat reînnoit, transmite Administrația Prezidențială. Klaus Iohannis a participat joi și vineri la summitul UE- Uniunea Africană.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, în perioada 17-18 februarie 2022, la Bruxelles, Regatul Belgiei, la cel de-al șaselea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană. Liderii Uniunii Europene și ai Uniunii Africane au adoptat o Declarație comună – Viziune Comună pentru 2030, care reflectă dorința ambelor părți de a consolida un parteneriat reînnoit pentru solidaritate, securitate, pace, dezvoltare economică durabilă și prosperitate pentru generațiile viitoare, pornind de la valori comune, egalitatea între parteneri, respectarea suveranității, responsabilitate și angajamente reciproce. Acest parteneriat își propune să abordeze oportunitățile și provocările imediate, dar și posibilitățile oferite pe termen lung.

Declarația comună evidențiază eforturile celor două părți în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor comune Uniunea Europeană - Uniunea Africană, prin mobilizarea unui pachet de investiții de cel puțin 150 de miliarde euro, cu accent pe investiții în infrastructură, educație și sănătate, care să contribuie la economii mai diversificate, incluzive, durabile și rezistente”, transmite Administrația Prezidențială.

Potrivit comunicatului, summitul UE – Uniunea Africană a prilejuit ocazia pentru o cooperare reînnoită și consolidată pentru pace și securitate, în cadrul Arhitecturii africane de pace și securitate (APSA), iar cele două continente se confruntă cu aceleași provocări comune de securitate, având deja o cooperare de lungă durată pentru a combate instabilitatea, radicalizarea, extremismul violent și terorismul, precum și cauzele de bază ale conflictelor.

Klaus Iohannis, la summitul UE - Uniunea Africană

 

În cadrul Summitului, Klaus Iohannis a participat la panelurile cu temele „Pace, securitate și guvernare”, respectiv „Educație, cultură și formare profesională, migrație și mobilitate”.

În cadrul participării la masa rotundă cu tema „Educație, cultură și formare profesională, migrație și mobilitate”, care s-a desfășurat vineri, Iohannis a arătat că educația reprezintă una dintre prioritățile sale ca Președinte, precum și un angajament personal față de creșterea calității în educație.

„Președintele României a subliniat că, pentru țara noastră, educația este, în mod tradițional, un domeniu important de cooperare cu Africa, mii de cetățeni africani, foști studenți în țara noastră, folosindu-și competențele dobândite în universitățile românești pentru a-și servi țările și pentru a contribui la construirea de punți de legătură. Peste 17.500 de tineri africani au studiat în universitățile din România numai în ultimii cinci ani, iar în jur de 3.500 de studenți, din cel puțin 40 de țări africane, sunt înscriși anual la universități, prezența lor în țara noastră îmbogățind viața academică și stimulând o mai bună înțelegere între oamenii de pe cele două continente.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, de asemenea, importanța formării profesionale continue, inclusiv prin furnizarea de competențe adecvate pentru a prospera în secolul XXI. În acest sens, țara noastră s-a angajat să sprijine cursurile de formare pentru partenerii africani în diverse domenii, de la gestionarea riscurilor de dezastre și soluționarea conflictelor, la combaterea dezinformării. De asemenea, Președintele României a reliefat că procesele educaționale, atât în Europa, cât și în Africa, ar trebui să utilizeze de o manieră mai aplicată digitalizarea”, arată Președinția.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel