Klaus Iohannis, în Piața Universității, omagiu pentru eroii Revoluției: „Revoluționarii, bătaia de joc a tuturor partidelor“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

De la ora 11.00, Klaus Iohannis a fost prezent la Troița din Piața Universității, unde a depus o coroană de flori, în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989.

Președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Troița din Piața Universității, la 30 de ani de la Revoluție. El a fost întâmpinat de mai multe persoane, reprezentanți ai revoluționarilor, cu care a stat câteva minute de vorbă. Ei l-au interpelat pe președinte în legătură cu problemele cu care se confruntă în urma Revoluției de acum 30 de ani.

„Revoluționarii au fost bătaia de joc a tuturor partidelor politice după Revoluție“,  i-a replicat unul dintre revoluționarii prezenți în Piața Universității.

Ei i-au cerut președintelui desființarea Institutului Revoluției Române, condus de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu -„niște șmecheri“, așa cum îi cataloga unul dintre protestatri, dar și îndepărtarea lui Teodor Meleșcanu de la șefia Camerei Deputaților.

„Lucrăm deja la asa“, i-a transmis șeful statului, care, ieri, s-a arătat revoltat că "un vechi și cunoscut nomenclaturist", să prezideze ședința solemnă a Parlamentului care a marcat 30 de ani de la Revoluție.

Este o tradiție deja ca șeful statului să depună, an de an, la 21 decembrie, o coroană de flori la monumentul eroilor Revoluției 

De la ora 14.00, președintele va depune jurământul în Parlamentul României, într-o ședință solemnă, care va marca începutul noului său mandat de președinte pentru următorii 5 ani.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel