Klaus Iohannis, întâlnire cu ministrul olandez de Externe. Mesajul transmis de președintele României

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Klaus Iohannis, întâlnire cu ministrul olandez de Externe: Președintele i-a transmis aşteptarea legitimă a României de a adera la Schengen în 2023
Klaus Iohannis, întâlnire cu ministrul olandez de Externe: Președintele i-a transmis aşteptarea legitimă a României de a adera la Schengen în 2023

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlinit astăzi, la Palatul Cotroceni, cu viceprim-ministrul Olandei, ministru al Afacerilor Externe, Wopke Hoekstra, aflat în vizită oficială în România.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita viceprim-ministrului olandez are loc pe fondul intensificării dialogului şi cooperării bilaterale şi, respectiv, a participării Ţărilor de Jos cu trupe în cadrul Grupului de Luptă aliat de pe teritoriul României.

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat nivelul ridicat al relaţiilor dintre cele două state şi a subliniat interesul ţării noastre pentru dezvoltarea, în continuare, a relaţiei româno-olandeze, care se bazează pe o coordonare strânsă în cadrul Uniunii Europene şi NATO, precum şi pe relaţii politice şi economice bilaterale solide, arată sursa citată.

„Regatul Ţărilor de Jos reprezintă primul investitor în economia României şi un partener comercial de vârf, iar cele două state au interese comune în aprofundarea cooperării bilaterale în domenii precum apărarea, energia, schimbările climatice şi securitatea alimentară”, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Conform sursei citate, preşedintele Iohannis i-a transmis viceprim-ministrului olandez aşteptarea legitimă a ţării noastre de a adera la spaţiul Schengen în acest an şi importanţa continuării susţinerii pe care Ţările de Jos o acordă României în acest demers.

 

Wopke Hoekstra a reafirmat sprijinul Olandei pentru aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen.



La rândul său, viceprim-ministrul Wopke Hoekstra a reafirmat sprijinul activ al Regatului Ţărilor de Jos pentru aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen.

Şeful statului a mulţumit pentru prezenţa militarilor olandezi în România, în cadrul Grupului de luptă al NATO condus de Franţa, prezenţă care reprezintă o contribuţie importantă şi apreciată la consolidarea apărării Flancului Estic al NATO şi la asigurarea stabilităţii regiunii Mării Negre în contextul actualei crize de securitate.

În ceea ce priveşte războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, preşedintele României şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la evoluţiile din regiune şi a subliniat că ţara noastră va continua să sprijine Ucraina şi poporul ucrainean atât timp cât va fi nevoie.

De asemenea, şeful statului a reiterat importanţa susţinerii rezilienţei şi a capacităţii de apărare a partenerilor din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, în special a Republicii Moldova, pentru depăşirea provocărilor cu care se confruntă.

 

Olanda este interesată de a consolida cooperarea în plan economic



Viceprim-ministrul Wopke Hoekstra a apreciat nivelul ridicat al relaţiilor bilaterale şi a transmis interesul ţării sale de a consolida cooperarea în plan economic, precum şi în alte domenii de interes precum apărare, schimbări climatice, energie sau tehnologia informaţiei.

El a menţionat că ţara sa va continua să fie parte a efortului aliat de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, pentru crearea unei apărări mai coerente şi mai puternice în regiune. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel