Klaus Iohannis, despre "umilinţa" la care au fost supuşi românii din diaspora

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
presidency.ro
presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre "umilinţa" la care au fost supuşi românii din diaspora la urnele de vot, în cadrul prezentării bilanţului primului său mandat, motiv pentru care a cerut introducerea votului prin corespondenţă şi votul pe parcursul a trei zile pentru cetăţenii din străinătate.

"În plan intern, buna funcționare a autorităților publice s-a aflat în centrul preocupărilor mele ca președinte. În ultimii 3 ani s-a încercat acapararea între statului român și slăbirea justiției. Pentru a contracara aceste forțe profund nedemocratice care au încercat oprirea luptei anticorupție, am uzat de toate pârghiile constituționale. OUG 13 nu a intrat în vigoare. Amnistia și grațierea, aceste priorități zero pentru PSD nu au fost obținute, codurle penale favorabile infractorilor nu au intrat în vigoare", a spus Klaus Iohannis.

"Totodată am inițiat referendumul privind justiția în care peste 6 milioane de români au spus că statul de drept trebuie consolidat. Atât pe cei din țara, cât și pe cei din Diaspora, aceștia din urmă supuși unor umilințe. Această situație de netolerat a încetat în momentul în care am cerut introducerea votului prin corespondență. Încă de la începutul mandatului mi-am propus o agendă extinsă în ceea ce privește modernizarea și recredibilizarea instituțiilor publice", a mai spus Iohannis.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel