Italia. Șeful unei organizații de prostituție a primit patru ani de închisoare, după ce o româncă l-a demascat

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

După aproape 10 ani, a fost citit verdictul împotriva lui Edmond Gjini, care a fost pedepsit cu închisoarea, și a româncei Giorgiana C. care a fost achitată. Se presupune că bărbatul era șeful unei organizații de racolare a prostituatelor pe care le duceau Italia.

Albanezul Edomond Gjini, în vârstă de 40 de ani și fugar în străinătate, a primit patru ani de închisoare (în primă instanță), iar românca Giorgiana C. a fost achitată.

 

Caz judiciar rezolvat după aproape 10

 

Aceasta este sentința pronunțată astăzi, 10 ianuarie, de către Tribunalul din Treviso, care a pus capăt unui caz judiciar care a durat aproape 10 ani și în care albanezul și românca au fost acuzați de o adevărată asociere criminală care avea ca scop racolarea prostituatelor din Preganziol, Italia.

Procedura începuse cu separarea pozițiilor altor doi inculpați, Petrit Gjini, un albanez de 30 de ani, și românca Simona Mirabela D., de 24 de ani, judecați în formă prescurtată de Angelo Mascolo și condamnați amândoi la cinci ani și patru luni. În același timp, Eduard Gjini, împreună cu fratele său Edmond au negociat la patru ani de închisoare, iar Daniele Mastrella, de 44 de ani, a fost condamnată și ea la un an și opt luni.

 

Edmond Gjini se ocupa de gestionarea prostituatelor

 

Grupul condus de Edmond Gjini (apărat de avocatul Fabio Crea, care a făcut apel) a reușit să gestioneze cel puțin douăzeci de femei profesioniste care își vindeau corpurile Preganziol, Italia. Fiecare dintre ele plătea apoi un fel de "chirie" a locației în care acționau, în valoare de aproximativ 250 de euro pe săptămână. În schimbul banilor, "reginele nopții" obțineau protecție din partea organizației.

Edmon Gjini este cel care s-a ocupat de organizație timp de mai bine de un deceniu, fiind adevăratul pește al conducerii fetelor de pe Terraglio, Preganzio. Acesta a fost arestat pe bază de mandat de arestare preventivă de către Tribunalul din Veneția la 31 ianuarie 2013, cu obligația de a nu se întoarce în Italia pentru o perioadă de 10 ani.

În realitate, călătoriile sale de afaceri nu s-au încheiat niciodată, după cum au documentat anchetatorii. Cea care l-a "trădat" a fost fosta sa iubită, Giorgianna C., în vârstă de 43 de ani în prezent, care s-a adresat poliției pentru a denunța metodele bandei. Chiar dacă după ce a părăsit-o, Edmond a amenințat-o să nu denunțe traficul său la poliție, femeia a avut curaj să o facă. Mai mult, a reușit să convingă și câteva dintre prostituate să vorbească cu poliția și să demaște liderii organizației.

 

O româncă se ocupa cu încasarea banilor de pe urma prostituatelor

 

Eduard, vărul lui Petrit, care a fost arestat într-o tabără de nomazi din Istrana, a ajuns în cătușe. "Locotenenții" șefului aveau în special sarcina de a garanta ordinea și protecția prostituatelor în cazul în care alte prostituate pătrundeau în spațiile gestionate de bandă.

Încasarea banilor a fost făcută de o româncă, D. Simona Mirabela, iubita unui alt frate al familiei Gjini, Anton, și de doi italieni, Riccardo Ruggitello și Daniele Mastrella. În cadrul anchetei, echipa mobilă a percheziționat și hotelul "Al Sole" din Preganziol, unde unele dintre camere, au declarat prostituatele, erau folosite de bandă pentru a garanta clienților întâlniri izolate și mai confortabile, conform presei italiene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel