Italia adoptă noi măsuri pentru a ajuta familiile să facă faţă costului ridicat al vieţii

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Italia adoptă noi măsuri pentru a ajuta familiile să facă faţă costului ridicat al vieţii
Italia adoptă noi măsuri pentru a ajuta familiile să facă faţă costului ridicat al vieţii

Guvernul italian a adoptat marţi seară o serie de măsuri pentru a ajuta familiile şi firmele să facă faţă costului ridicat al vieţii, în special în domeniul energetic şi sanitar, pentru o sumă de 4,9 miliarde de euro, notează AFP.

Printre altele, executivul de la Roma a prelungit pentru al doilea trimestru reducerea TVA la gaz la 5% şi reducerea facturilor la gaz şi energie electrică pentru familiile cu venituri mici.

La rândul lor, firmele vor putea continua să beneficieze până la sfârşitul lui iunie de credite fiscale, dacă au înregistrat în primul trimestru o creştere a facturilor la gaz şi energie electrică de peste 30%.

De asemenea, guvernul a decis să deblocheze 1,1 miliarde de euro pentru sănătate, sector care în Italia ţine de competenţa regiunilor.

 

Inflaţia în Italia este de aşteptat să scadă la 6,5% în acest an



Cabinetul condus de Giorgia Meloni prevedea până în prezent să cheltuiască peste 21 de miliarde de euro în acest an pentru a sprijini gospodăriile şi firmele în faţa creşterii preţurilor la energie.

Tarifele bunurilor energetice reglementate au scăzut cu 16,7% în februarie, după ce s-au redus cu 12% în ianuarie. Preţurile bunurilor energetice nereglementate şi-au încetinit creşterea la +40,8%, faţă de +59,3% luna precedentă.

După ce a atins 8,7% în 2022, inflaţia este de aşteptat să scadă la 6,5% în acest an, conform previziunilor publicate în ianuarie de Banca Italiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel