Ion Caramitru, SCRISOARE deschisă: "Cauza mea-salvarea"

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion Caramitru, spune, într-o scrisoare deschisă adresată ''oamenilor, în general, spectatorilor, în special, prietenilor şi celor care nu-i sunt prieteni'', că nu are să-şi reproşeze ''mai nimic, nici privind conduita civică, nici profesională şi nici materială'', iar cauza sa este ''salvarea de la inactivitate şi faliment a TNB şi a principalelor instituţii naţionale ale României, aflate în directă legătură cu Ministerul Culturii''.

''Nu am a-mi reproşa mai nimic, nici privind conduita mea civică, nici profesională şi nici materială. Trebuie să-mi reproşez încrederea în oameni şi naivitatea de a uita ceea ce românul, tot timpul, ştie - că surprizele majore, dramatice şi uneori chiar tragice vin de la cei cărora, într-un fel sau altul, le-ai făcut doar bine în viaţă şi în carieră. De-aici şi până la linşajul mediatic pe care îl trăiesc e doar un pas. Trebuie să mă apăr, să dovedesc, să mă dezbrac în faţa lumii, pentru a arăta unde mă doare şi ce am de gând să fac. Cam cum era în comunism. Am mai trecut prin asta. Sunt pregătit'', arată Caramitru în scrisoare.

El spune că este nevoit pentru a treia oară în ultimii douăzeci de ani să-şi salveze onorabilitatea.

''În 2001, tot la iniţiativa Ministerului Culturii, s-a decis un control, chitit să mă compromită, în legătură cu UNITER. La final, am câştigat în instanţă un proces de calomnie care s-a încheiat cu condamnarea penală a secretarului de stat Ion Antonescu, zis 'Mareşalu'. Am cerut, atunci, daune morale de 1 leu, fiindcă nu câştigul material m-a interesat, ci ca adevărul să iasă la lumină. Între 2015 şi 2017, am fost controlat în toate ipostazele de funcţionar public de binecunoscutul organism ANI. În 2017, dosarul a fost clasat. Astăzi, mă pregătesc pentru a treia încercare. Acuzele curg torenţial, sunt deja un infractor, terenul e aproape inundat. Numai că astăzi cauza mea este, în principal, salvarea de la inactivitate şi faliment a Teatrului Naţional din Bucureşti şi a principalelor instituţii naţionale ale României, aflate în directă legătură cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, responsabil, de facto, de activitatea noastră'', menţionează Ion Caramitru.

El acuză o serie de ''delaţiuni şi neadevăruri venite de la câţiva colegi lipsiţi de scrupule''.

''Sunt pregătit şi pentru asta. Vreau să-mi asigur prietenii că nu am nevoie de ajutor, că am adevărul de partea mea şi că voi lupta să-l dovedesc. Îi rog doar să mă urmărească în tot ce fac. Atât'', precizează Caramitru. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel